Inaugurare cu vedetele atletismului românesc, la Craiova

Stadionul de Atletism din Craiova este gata. Autoritățile îl inaugurează astăzi și au invitat la eveniment cele mai mari personalități ale sportului și atletismului românesc: Gabriela Szabo, Doina Melinte, Cristieana Cojocaru, Natalia Andrei, Mihai Covaliu – președintele Comitetului Olimpic Sportiv Român, Paula Ivan, Maricica Puică, Florin Florea – președintele Federației Naționale de Atletism. 

Potrivit municipalității craiovene, noua arenă este singura din ţară omologată categoria II de către IAAF, adică poate găzdui evenimente internaționale. Începută în mandatul Olguței Vasilescu, construcția s-a împotmolit de mai multe ori pe parcurs, iar acum este gata. 

Costul total al arenei a fost de 46.518.437,56 lei, cu TVA, bani din bugetul local. În plus, primăria a mai plătit 340.700 de lei pentru un proiect tehnic datorită căruia stadionul a putut fi omologat pentru competiţiile internaţionale.

Date tehnice:

Arie teren 54 762,0 mp
Arie Construcții Desfășurată Corpuri A,B,C,D 9.873,70 mp
Arie Construcții Desfășurată Corp E (Nou) 233,2 mp
Total Arie Construcții Desfășurată rezultat 10 105,9 mp
Suprafață tartan (competiție, warm-up) 10.255,00 mp
Suprafață gazon – Teren Competiție 7.910,00 mp
Suprafață gazon – Teren Warm-up 5.240,00 mp
Clădirea principală a gradenelor (Corpuri A,B,C,D) va găzdui peste 5000 de locuri pentru spectatori (aprox. 5015), și dotări pentru sportivi, arbitri, media, etc. necesare desfășurării unor competiții omologate
Copertină montată pe o structură metalică deasupra corpurilor B și C
Instalație de nocturnă pentru terenul de competiție formată din 5 stâlpi de iluminat completată de reflectoare montate pe copertina aferentă tribunei oficiale
Instalație de nocturnă pentru terenul de încălzire formată din 6 stâlpi de iluminat
Zona de concurs.

Sursa foto: fra.ro

Adauga comentariu