A încercat să-și scape fiul care condusese băut rugându-i pe polițiști cu bani și produse animale. S-a ales cu dosar penal pentru dare de mită

Incidentul s-a petrecut dumincă atunci când ofiţerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane în vârstă de 64 ani, în timp ce oferea suma de 1.000 de lei unui ofiţer de poliţie, pentru a nu întocmi actele de constatare a unei infracţiuni săvârşită de fiul său.

În jurul orei 00,30, echipajul de poliţie rutieră au oprit în trafic, în comuna Goieşti, jud. Dolj, un bărbat care conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bîrbatul a fost condus de amenii legii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Aici a refuzat recoltarea probelor biologice, iar tatăl acestuia, care a ajuns ulterior la spital, a promis ofițerului de poliție suma de 3.000 de lei şi bunuri constând în produse de origine animală pentru a nu constata infracţiunea săvârşită de fiul său, oferta fiind refuzată de polițist.

Ulterior, la sediul I.P.J. Dolj, unde conductărul auto a fost condus în vederea întocmirii actelor de constatare a infracţiunii, tatăl acestuia a reiterat oferta și a oferit polițistului suma de 1.000 de lei, din cei 3.000 lei promişi. Și de această dată polițistul a refuzat categoric şi a anunţat şeful ierarhic, precum şi D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, continuând să întomească actele de constatare a infracţiunii.

Ca urmare a sesizării, tatăl conducătorului auto a fost prins în flagrant imediat după ce a dat suma de 1.000 de lei ofiţerului de poliţie. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar Tribunalului Dolj a dispus cercetarea sub control judiciar.

Adauga comentariu