A încetat din viață Cornel Tomescu, fost comandant al Secției 5 Poliție Craiova

Comisar-șef Cornel Tomescu, fost comandant al Secției 5 Poliție Craiovița-Nouă, în vârstă de 64 de ani, unul dintre cei mai buni ofițeri de poliție judiciară din Dolj, a trecut în neființă, a anunțat familia. Cornel Tomescu părăsise, prin pensionare, comanda Secției 5 în anul 2013.

A fost cel mai longeviv șef de secție de poliție din țară. De-a lungul carierei, a primit în mai multe rânduri propunerea de a prelua conducerea Poliției Municipiului Craiova, dar a preferat să rămână alături de echipa sa din Craiovița Nouă. În timpul mandatului său, Cornel Tomescu reușise să facă și să păstreze ordinea în cel mai mare cartier din Craiova. 

Decesul său a survenit în urma unor complicații medicale, ca urmare a unei intervenții chirurgicale, însă acesta nu suferise anterior de o boală care să-i provoace suferințe îndelungate.

Corpul neînsuflețit este depus la biserica Sfântul Nicodim din Craiovița Nouă. Slujba de înmormântare va avea loc joi, 05.08.2021, începând cu ora 10.00.

Dumnezeu să-l odihnească!

 

 

Adauga comentariu