Intevenție unică în România pentru îndepărtarea de pe șine și din râpă a trenului deraiat de la Cârcea. Când se va relua traficul feroviar în condiții normale (VIDEO)

Accidentul de la Cârcea provocat de un mecanic de locomotivă beat care a ajuns cu garnitura încărcată cu mii de tone de biodiesel pe o zonă în lucru a dat peste cap traficul feroviar național. Imediat după deraierea trenului, reprezentanții CFR au impus închiderea de urgență și a celui de-al doilea fir de cale ferată care până atunci asigura circulația trenurilor de marfă și călători pe ruta Craiova-București. Imediat după producere accidentului, întreg traficul a fost redirecționat pe ruta Craiova- Piatra-Olt – București, durata unei călătorii prelungindu-se cu zeci de minute.

Reprezentanții Agenției de Investigare Feroviară Română au preluat imediat ancheta pentru a stabili cum s-a produs deraierea trenului, dar, cel mai important, pentru a stabili condițiile în care să se reia traficul în condiții normale.

“Trenul de marfă nr.80315 aparținând operatorului de transport feroviar de marfă SC Grup Feroviar Român SA a fost expediat de la stația CFR Slobozia Veche și avea ca destinație stația CFR Curtici. Trenul era remorcat cu locomotiva EB 208 și avea următoarea compunere: 23 vagoane încărcate cu combustibil biodiesel, 92 osii, tonaj brut/tonaj necesar de frânat=1741/1200, lungime tren=372 metri. Între stația CFR Leu și H.m. Malu Mare trenul de marfă nr.80315 a circulat pe linia curentă firul I. În halta de mișcare Malu Mare trenul de marfă nr.80315 trebuia să oprească la linia II directă (în fața semnalului de ieșire X2, care indica „OPREȘTE fără a depăși semnalul”), pentru a aștepta trecerea pe linia III a două trenuri de călători. Trenul nu a oprit la linia II directă, depășind semnalul de ieșire X2, care ordona oprirea, continuându-și mersul pe linia curentă firul I spre halta de mișcare Banu Mărăcine. Linia curentă firul I, Malu Mare-Banu Mărăcine era închisă pentru circulația feroviară de la data de 26.07.2018 deoarece se executau lucrări de consolidare a viaductului de la km 200+306. (….)Trenul a trecut peste zona terasamentului din spatele culeei nr.1 de pe care șinele și traversele normale erau scoase, a lovit zidul de gardă al culeei nr.1 și a circulat pe tălpile superioare ale lonjeroanelor. După ce locomotiva și primul vagon au trecut de prima deschidere și se aflau pe cel de al doilea tablier metalic al viaductului, primul tablier metalic a căzut la baza infrastructurii, antrenând în cădere vagoanele de la al 2-lea până la al 8-lea de la locomotivă.”, se arată într-un raport al AGIFER.

Specialiștii AGIFER au realizat o expertiză a podului pe care s-a produs deraierea și au stabilit că se poate relua circulația pe firul II, cel care asigura traficul pe ruta Craiova-București, dar în condiții de restricții de viteză de maxim 30 km/h. Doar că traficul nu se va putea relua până ce locomotiva și vagonul cisternă care se află încă pe firul I, dar și tablierul care a rămas încă în picioare, dar a cărui structură de rezistență a fost afectată de impact, nu vor fi îndepărtate de pe pod.

Intervenția de îndepărtare a acestor structuri, precum și scoaterea vagoanelor din râpa de sub viaduct, se va realiza cu o macară de dimensiuni colosale. Reprezentanții CFR au stabilit deja ca macaraua de minim 500 de tone să fie adusă la Cârcea pe bucăți și montată pe o platformă care se va realiza în zilele următoare. Abia după ce macaraua va elibera zona, traficul se va relua în condiții normale. Specialiștii estimează astfel că încă două săptămâni circulația trenurilor pe calea ferată se va desfășura cu întârzieri însemnate.

 

Adauga comentariu