La ce metodă inedită s-au gândit cei de la Centrul de Transfuzii Craiova pentru a face rost de mai mulți donatori. Laboratorul mobil se află pentru prima dată la Târgul de Turism al Olteniei

Pentru că au donatori extrem de puțini, angajații Centrului de Transfuzii Craiova profită de orice ocazie. Și cum în intervalul 08-10 martie se desfășoară în Bănie Târgul de Turism al Olteniei, laboratorul mobil este acolo.


"Este pentru prima dată când suntem la Târgul de Turism, dar nevoia de donatori ne împinge. Avem în interior angajați care îi informează pe cei care trec pragul târgului în aceste zile, iar cei care sunt de acord să doneze o pot face în fața Centrului Multifuncțional, acolo unde se află laboratorul nostru, echipat cu medic, asistent și toate dotările necesare", a declarat directorul Centrului de Transfuzii Craiova, Adriana Turculeanu.


Acțiunea celor de la Centrul de Transfuzii vine ca urmare a faptului ca suntem printre puținele centre de colectare din țară, care înregistrează un foarte scăzut număr de donatori. Acesta este și motivul pentru care Centrul de Transfuzii Craiova face foarte multe deplasări în teren, în județ cu laboratorul sau fără, pentru a-i convinge pe oameni să doneze.


"Avem foarte pțini donatori, bolnavi mulți, iar nevoia de sânge este permanentă. Anul trecut am făcut nu mai puțin de 71 de deplasări în teren și 30 cu laboratorul mobil. Oamenilor le este frică să doneze și trebuie să știe că procesul de colectare durează 10 minute, iar nagajații noștri nu îi traumatizează pentru că asta fac zilnic, sunt oameni care fac treaba perfect, fără să provoace vreo durere", a mai adaugat directorul unitatii medicale.


Laboratorul mobil de la Centrul de Transfuzii se va afla la Târgul Multifuncțional în fiecare zi în intervalul 08-14, chiar mai mult dacă va fi nevoie, până duminică 10 martie.

Adauga comentariu