La un an după ce Sorin Scarlat, acoperitul SRI ce a fost șef la CNAIR, a plecat din funcție, Dorin Umbrărescu, cu Scarlat angajat la firmele sale, a rupt tot la licitațiile CNAIR din 2021, luând lucrări de 807 milioane de euro

Toți actorii din "piața" de construcții de drumuri și autostrăzi știu ce face Scarlat, nimeni nu comentează

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este entitatea aia care de ani de zile toacă miliarde de euro pe an pretinzând că face autostrăzi pentru Patrie. Și, an de an, progresele sunt nu numai nesemnificative, ci și apăsătoare moral pentru o națiune care se chinuie de 32 de ani să își desăvârșească infrastructura, ca să nu mai stea pe Valea Oltului 4 ore cu fundul în mașină, ca să nu mai moară în accidente rutiere stupide.

CNAIR are şapte Regionale de Drumuri şi Poduri, administrează o reţea de aproximativ 17.000 kilometri de drumuri naţionale şi 906 kilometri de autostradă. Compania de Drumuri avea în 2021 circa 7.500 de salariaţi, câştigul mediu lunar pe salariat fiind de 7.500 lei. Niște frecatori de mentă care nu își justifică salariile, având în vedere starea proastă a infrastructurii naționale.

Când se spune că în România nu sunt bani pentru autostrăzi, să țineți cont că, pentru 2021, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prevăzut cheltuieli cu investiţiile de peste 5 miliarde lei, în creştere cu 67% faţă de bugetul de 3 miliarde din 2020 şi cu 23% peste cheltuielile cu investiţiile realizate la sfârşitul lui 2020.

Și asta nu e totul. Ministerul Transporturilor a avut în 2021 o alocare de 14 miliarde lei, în creştere cu 10 % faţă de cele aproape 13 miliarde, sumă cheltuită în 2020. Pe partea de fonduri europene au fost prevăzute suplimentar 2 miliarde de euro faţă de 2020. Deci un pot de 4,5 miliarde de euro la care salivează drumarii României, dar și drumarii Europei. Motivul? Sunt bani aproape gratuiți, Statul Român e slab, și mulți dintre câștigătorii contractelor pentru autostrăzi ajung să trăiască aidoma belferilor din penalitățile pe care România le plătește pentru că nu reușește să se țină de treabă (de ex. nu reușește să exproprieze la timp suprafețe de teren, lucru care aduce depășiri de termene, lucru care generează penalități).

Pe banii ăștia e bătaie an de an. Dintre toate firmele care salivează la acest borcan cu miere, iese în evidență grupul de firme al domnului Dorin Umbrărescu, unul dintre puținii regi ai asfaltului din România rămas în picioare, ba chiar consolidat.

Omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu deține, împreună cu familia, trei firme de construcții și a încheiat în ultimii ani contracte valoroase cu statul român pentru construcția de drumuri. UMB Spedition, Tehnostrade și SA&PE Construct lucrează la mai multe proiecte de infrastructură rutieră în România, pentru variantele de ocolire de la Galați și Rădăuți și sectoare din Centura Capitalei, Autostrada Transilvania și drumul expres Craiova – Pitești.

Domnul Umbrărescu a fost mereu un tip culant în relația cu autoritățile. Și „s-a meritat”. Iată-l făcând o plecăciune remarcabilă în față lui Ludovic Orban, ministrul Transporturilor din 2007.

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban (S), dă mâna cu patronul societății UMB Spedition, Dorinel Umbrărescu (D), în cadrul vizitei ministrului Transporturilor, în județul Buzău, pentru inspecția unui sector reabilitat din drumul național 10 Buzău-Brașov, luni, 9 iulie 2007. CIPRIAN STERIAN / MEDIAFAX FOTO (ilustrație cumpărată online de Strict Secret)

 

DACĂ VREŢI SĂ ŞTIŢI CUM FUNCŢIONEAZĂ Suveica profesională a domnului Sorin Scarlat, citiţi continuarea pe strictsecret.ro

Adauga comentariu