Legume culese de clienți direct din grădină, vândute chiar și pe bonuri de masă. Coșul zilnic cu legume proaspete și gustoase vine de la un legumicultor din Dolj care face fertilizare doar cu îngrășământ natural

Ștefan Drimboi are 52 de ani și face agricultură de mai bine de 25 de ani ani. A început în comuna Daneți și după ce a pierdut foarte multă marfă din cauza transportului, a hotărât că e mai bine să-și mute afacerea mai aproape de Craiova. 


Astfel și-a amenajat 500 de metri de solar la marginea orașului unde cultivă roșii, catraveți, ardei gras, ardei capia roșii roze și vinete. Mai mult decât atât, legumicultorul are și 1000 de metri cultivați în aer liber, pe care a avut căpșuni.


Legumele sunt impresionant de mari. Un singur ardei capia ajunge să cântărească mai bine de 200 de grame, iar o rosie aproape o jumatate de kilogram. Fertilizarea este bio, iar legumicultorul îi invită pe clienți să își culeagă singuri roșiile de la el din solar. 

"Craiovenii nu apreciază prea tare marfa, legumele bio. M-aș fi așteptat ca vânzările să fie mult mai mari, dar la noi este idea asta de a cumpăra mult, prost și ieftin, fără să te intereseze de unde și ce mănânci. Nu cred că avem încă educația asta să mâncăm sănătos și proaspăt. De aceea țin foarte mult la faptul ca noii clienți să vină macar prima dată să vină în solar să vadă ce cumpără.", a declarat Stefan Drimboi.


Pentru cei care sunt foarte ocupați și care nu au timp să facă cumpărături, doljeanul se gândește să introducă coșul zilnic sau săptămânal care să cuprindă legumele cerute de client și pe care să îl livreze la domiciuliu. Omul spune că iși vinde marfa chiar și pe bonuri de masă, pentru cei care nu au să îl plătească în bancnote.


"Cum vânzările sunt sub așteptări accept să primesc chiar și bonuri pentru legumele livrate. Poate sunt persoane care nu au bani, sau care au, dar îi au programați în altă parte și atunci varianta cu bonuri este benefică de ambele părți.", adauga legumicultorul.


Ștefan Drimboi face fetilizare doar cu îngrășământ natural. Pregătește pământul încă de toamna, il amestecă cu îngrășământ natural de la păsări, din care o parte oprește și pentru macerat. După 30 de zile la macerat, excrementele de pasăre sunt dizolvate într-un butoi de 1000 de litri cu apă, iar apoi prin sistemul de picurare ajunge la fiecare plantă în parte.


Un kilogram de roșii roze, dintre cele mai cerute, costă în jur de 4-5 lei, iar pentru cei care le și vor livrate la ușa, trebuie sa mai plătească încă 5 lei transportul, care în caz de comenzi multe în zona repsecitvă, se împarte.

 

 

Comentarii

Manea Clara

25.06.2018 12:59

Este extraordinar!  Cum putem lua legatura cu persoana ?Un numar de telefon, email ?

Adauga comentariu