Licitație anulată pentru tronsonul 3 al drumului expres Craiova Pitești

Licitația pentru proiectarea și execuția celor 32 km ai tronsonului 3 din Drumul Expres a fost anulată de către Compania de Drumuri, la peste un an și jumătate de când a fost lansată, anunță Asociația Pro Infrasctructură.

„ Aceeași soartă o va avea și lotul 4. În total avem 63,5 km în plop. Deși am spus de nenumărate ori că se va ajunge aici, am fost ignorați. Prostia și fuga de răspundere a iresponsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere se traduc în minim 17 luni de întârziere a proiectului”, atrage atenția Asociația Pro Infrastructură. 


De asemenea, cei de la Asociația Pro Infrastructură au făcut pe scurt povestea halucinantă care ar fi dus la acest deznodământ, numeroasele contestații depuse de Compania Strabag care ar fi fost confirmate în instanță. 


„Compania Strabag a depus contestații la ambele tronsoane ÎNAINTE de deschiderea ofertelor, acuzând CNAIR de nereguli în documentația tehnică. Strabag primește câștig de cauză în instanță, iar CNAIR este obligată să ia măsuri de remediere și să amâne data depunerii ofertelor. Surpriză! CNAIR nu a așteptat decizia definitivă a judecătorilor și a deschis ofertele! Astfel că hotărârea instanței nu a putut fi pusă în aplicare. Rezultatul? Anularea licitației! În loc să-și asume greșeala, anulând imediat licitația și repornind procedura, iresponsabilii CNAIR au mers până în pânzele albe, atacând pe cale extraordinară, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), fără a avea sorți de izbândă. Recursurile CNAIR au fost respinse de ÎCCJ”, adaugă reprezentanții ONG-ului.


Cei de la Pro Infrastructură spun că au avertizat încă din martie 2017 că proiectul Craiova-Pitești este lansat în grabă, pe baza unui studiu de fezabilitate vechi, lacunar și cu o documentație de licitație de foarte slabă calitate. 


„Adunăm cel puțin 17 luni suplimentare în care șoferii își vor risca viața. Nervi tociți, timp pierdut, bani irosiți și oportunități ratate fiindcă oficialii CNAIR suferă de prostie cronică și încăpățânare acută”, închid reprezentanții Asociației. 

Sursa Foto Asociatia Pro Infrastructură

Adauga comentariu