Mai multe zboruri de pe Aeroportul din Craiova. Au fost suplimentate jumătate din rutele puse la dispoziție călătorilor. Cea mai notabilă creștere vizează cursele către Londra

Programul pentru sezonul de vară al companiei care operează de pe Aeroportul din Craiova aduce modificări în bine asupra zborurilor din capitala Olteniei. Vor fi suplimentate jumătate dintre rutele pe care le au la dispoziție călătorii care aleg Aeroportul din Craiova 

"Numărul zborurilor operate de pe Aeroportul Internațional Craiova va urca în perioada următoare cu o treime, ca efect al creșterii frecvenței curselor către cinci destinații internaționale. Cea mai notabilă creștere vizează cursele către Londra, aceasta fiind, de altfel, și cea mai populară destinație cu care este conectată Craiova, conform datelor de trafic de anul trecut, când a contabilizat peste 120.000 de pasageri. În acest caz, numărul zborurilor urcă de la 6 la 9 săptămânal. Astfel, se va putea călători către Londra în fiecare zi, iar miercurea și duminica vor fi chiar câte două aterizări și două decolări pe această rută", a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Frecvențe sporite sunt prevăzute și către Roma, Barcelona, Madrid și Tel Aviv, ajungându-se la creșterea cu o treime a numărului de zboruri operate de la Craiova – de la 24 la 32 în fiecare săptămână. 

Cu toate aceste modificări, reprezentanții aeroportului și cei ai Consiliului Județean speră ca la finalul acestui an să depășească recordul de trafic stabilit în 2018.
 


Comentarii

Bogoslov Irinuca

11.03.2019 18:07

Ad vrea să știu orarul zborurilor catre Roma va rog frumos. Mulțumesc.

Adauga comentariu