Mai mulți bătăuși și un pistolar de ocazie și-au petrecut sărbătorile în libertate, chiar dacă au zguduit liniștea orașului la sfârșitul anului trecut. Ce au făcut polițiștii în tot acest timp

Mai multe găști de interlopi și-au făcut de cap chiar înaintea Crăciunului.

Pe 21 decembrie, Florin Nisipașu, încarcerat la Penitenciarul Pelendava pentru a ispăși o condamnare de 10 ani de închisoare după o tentativă de omor, se întorcea în spatele gratiilor după o scurtă invoire. Chiar în fața penitenciarului a fost atacat de mai mulți bărbați care au coborât dintr-o mașină și l-au lovit cu bâte, pumnii și picioarele.

Din declarațiile victimei, cinci persoane cu cagule au fost pe urmele lui, dar s-au făcut nevăzute înainte ca angajații de la Pelendava să îi zărească. Nisipașu a depus atunci plângere și polițiștii au început o anchetă.

La numai trei zile după acest incident, o alta reglare de conturi din lumea interlopă s-a desfășurat în plină zi, într-o zonă intens circulată. Pe 24 decembrie, în zona parculetului din cartierul Rovine, un bărbat cu fața acoperită a tras mai multe focuri de armă înspre doi bărbați.

Victimă a căzut Pavel Ionuț Surdu, cunoscut în lumea interlopă pentru numeroasele incidente care l-au adus în fata legii. Surdu s-a ales cu trei plăgi, dar a refuzat să fie transportat la spital.

Au urmat două săptămâni grele pentru oamenii legii care au preluat cele două dosare de loviri și alte violente și de uz al armei fără drept. Doar că, identificarea infractorilor este extrem de anevoioasă.

"În cauză, polițiștii au un cerc de bănuiți, iar în prezent desfășoară activitati de cercetare penală în vederea probării vinovăției și a tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate în eveniment.", a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Adauga comentariu