A murit bătrâna care a cazut, săptămâna trecută, într-o groapă, pe Calea București

Încadrarea juridică, in cazul femeii care a căzut într-o groapă situată în apropierea Scolii Nr 21 din Craiova, unde se lucrează pentru amplasarea containerelor îngropate pentru gunoi, a fost schimbata, după decesul vârstnicei de 92 de ani, care s-a produs in seara zilei de 10 aprilie, la câteva ore după incident, din vătămare corporală din culpă, in ucidere din culpă. "În cauză a fost dispusă schimbarea încadrării juridice, cercetările fiind astfel continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru infracțiunea de ucidere din culpă", potrivit IPJ Dolj. Dosarul deschis vizează fapta și nu o persoană. Reamintim ca Detasamentul 1 de Pompieri Craiova a fost solicitat, pe 10 aprilie a.c., în jurul orei 11.30, sa intervină pentru salvarea unei persoane căzută într-o groapă, în zona Școlii nr. 21. ”La sosirea echipajelor de pompieri, la locul intervenției au găsit o persoană în vârstă de aprox. 90 ani, căzută într-o groapă adâncă de circa 2 metri. Salvatorii au acționat în prima fază pentru acordarea primului ajutor medical și pregătirea pentru a fi scoasă în siguranță de către echipajul de interventie sosit la fata locului. Persoana a fost transportată la UPU de către echipajul SMURD”, a spus Florin Cocoșilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj. Pe de altă parte, reprezentanții Consiliului Județean Dolj au precizat că amplasamentul a fost preluat de la Primăria Craiova și predat constructorului care a câștigat licitația pentru realizarea platformelor de gunoi îngropate, respectiv firma European Waste Tehnology (EWT), care a excavat groapa, de altfel responsabilă pentru asigurarea perimetrului respectiv.

Adauga comentariu