Ninel Cercel a demisionat de la conducerea RAADPFL Craiova

Directorul general al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, Ninel Cercel, a renunțat la funcție. Demisia a fost înaintată pe 30 decembrie 2021 Consiliului de Administrație, iar din 3 ianuarie 2022 și-a produs efectul. Atribuțiile conducerii generale au fost preluate de Cristian Grigorie, directorul tehnic al Regiei. Reprezentanții RAADPFL au precizat pentru Ziarul de Craiova că, în urma plecării acestuia, va fi organizată o procedură de recrutare şi selecţie pentru poziția de director general. Conform acestora, toți șefii din cadrul Regiei au fost angajați în urma selecțiilor organizate de o firmă de recrutare, respectiv Fox Management Consultants SRL din București.

”Domnul Cercel a fost selectat în luna aprilie 2020 pentru ocuparea funcției de director general pentru 4 ani, așa cum au fost selectați toți directorii noștri, printr-o firmă. Dumnealui și-a exprimat dorința de a demisiona cu data de 3 ianuarie. Consiliul de Administrație al RAADPFL a dat o hotărâre în acest sens, a luat act și a aprobat demisia domnului Cercel. Se va demara procedura pentru selecția unui nou director general. Director pe perioada interimatului este Grigorie Cristian, director tehnic în cadrul RAADPFL, care a preluat și atribuțiile directorului general”, a precizat, pentru Ziarul de Craiova, Ana Dănescu, purtător de cuvânt al RAADPFL Craiova. Cercel era șeful Regiei din decembrie 2019. 

Conform informațiilor Ziarului de Craiova, Ninel Cercel, cu activitate politică la Partidul Ecologist, se întoarce în funcția de director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Calatori Craiova, funcție pe care a ocupat-o până să ajungă la RAADPFL Craiova. Pentru o perioadă scurtă a fost și secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Ninel Cercel nu a putut fi contactat pentru o declarație.

Adauga comentariu