Noi declarații controversate din partea Liei Olguța Vasilescu care l-au vizat pe Klaus Iohannis. Ce legătură a făcut aceasta între incidentele din Piața Victoriei și gazarea evreilor

„Ca neamț, să vorbești despre gazare, trebuie să ai mult curaj!” au fost declarațiile Olguței Vasilescu referitoare la discursul lui Klaus Iohannis de la întâlnirea cu reprezentanții PNL de la Sibiu. Acolo președintele a spus că este "inadmisibil şi incalificabil" că "Guvernul PSD a bătut şi a gazat oamenii" în Piaţa Victoriei, dar că nu vrea să se pronunţe până când nu vor exista "concluzii mai amănunţite" din partea organelor de anchetă. Declarațiile au fost făcute vineri seara într-o intervenție telefonică la un post de știri.

Un conflict mocnit pare să existe între cei doi și pe rectificările bugetare, situație care a făcut-o pe ministra Muncii să recunoască lipsa banilor pentru pensii și salarii. În timp ce Iohannis a reproșat Executivului că nu a făcut rectificare bugetară pentru instituţii, exceptându-le pe cele legate de siguranţa naţională, pentru care era nevoie de avizul CSAT, Vasilescu explică de ce nu mai sunt bani.

„Nu putem face rectificare pe bucăţi, noi suntem serioşi şi nu ne batem joc. Trebuie făcut tot, pentru că banii luaţi de la Servicii se duc la pensii.”, este declarația alarmantă a ministrului Muncii.

 

Adauga comentariu