O femeie din Dolj care nu își mai poate mișca decât o mână nu are dreptul la însoțitor din cauza unei aberații legale. Statul român consideră că un bolnav cu aproape tot corpul paralizat poate să se descurce pe cont propriu

Florentina Cebuc are 50 de ani și este din localitatea Mischii. În această primăvară, femeia a suferit un atac vascular cerebral și și-a petrecut mai multe zile în comă. Chiar dacă medicii au reușit să o facă să își revină din această stare, Florentina a rămas cu o paralizie care i-a afectat aproape tot corpul. În timp ce mâna și piciorul drept sunt imobilizate total, piciorul stâng și-l miscă doar cu ajutor. Mai mult decât atât, femeia și-a pierdut total capacitatea de a vorbi. În condițiile în care doar mâna stângă și-o poate folosi, legea consideră că se poate descurca fără niciun ajutor, astfel că nu îi dă dreptul la un însoțitor.

De luni de zile, soțul femeii i s-a dedicat total.George Cebuc a renunțat la serviciu pentru a putea să se îngrijească de ea și a-i asigura minimul de confort.

“De când a avut accidentul, soția mea nu poate rămâne nicio clipă nesupravegheată. Îi sunt mereu aproape pentru orice ar avea nevoie. Îi dau să mănânce și să bea asemenea unui copil mic, o spăl și îi schimb scutecul. Ca să o scot afară sau să o duc la medic, trebuie să o târăsc. O țin de brațe și îi împing picioarele cu picioarele mele. A trebuit să o duc în acest fel la medici și la fiecare comisie de evaluare. Dacă nu ar avea ajutor, nu știu ce s-ar putea întâmpla cu ea sau cu orice alt bolnav ca ea.”, explică, printre lacrimi, George, soțul femeii.

Doar că, din punct de vedere legal, Florentina s-ar putea lipsi de ajutorul soțului ei. Încercările bărbatului de a obține calitatea de însoțitor a fost respinsă de Comisia de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap pe motiv că nu este suficient de bolnavă.

“Soția a primit gradul de handicap accentuat și ne-au spus că pentru acest tip de încadrare nu are dreptul la însoțitor. Pentru ei, ea nu este suficient de bolnavă. Să vină ei să vadă dacă ar putea să trăiască în aceste condiții: paralizată, fără să poată vorbi, fără niciun fel de sprijin. Nu pot să merg la muncă pentru că nu am cu cine să o las. Practic, singurul nostru venit este pensia ei de handicap al cărei cuantum nici măcar nu s-a stabilit până acum. ”, susține soțul Florentinei.

Reprezentanții Comisie care au dat decizie de încadrare în grad de handicap fără însoțitor susțin că ei au respectat litera legii.

“În examenul neurologic , medicul a scris că se deplasează cu ajutor. În referatul de recuperare scrie că poate merge cu sprijin, iar pe biletul de ieșire din spital de la recuperare, din data de 3.08.2018 , scrie “mers posibil cu sprijin din partea altei persoane  sau a dispozitivelor auxiliare”. Conform legislației după care noi lucrăm, se stabilește că se încadrează la handicap accentuat.  La noi când a trecut prin evaluare, atât prin Serviciul de evaluare, cât și prin Comisie, a mers cu sprijin din partea altei persoane, ceea ce se încadrează la grad accentuat. Pentru gradul grav sunt persoane care nu se pot deplasa nici cu sprijin, nici fără sprijin, fiind imobilizați sau dependenți de un mijloc de transport. Noi nu avem cum să trecem peste lege. Însoțitorul nu se acordă decât celor încadrați în grad de handicap grav, cel cu accentuat nu beneficiază de însoțitor. Și pe noi ne impresionează astfel de cazuri, dar trebuie să respectăm litera  legii.”, a declarat dr. Claudia Popa, președinta Comisie de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj. 

Astfel, deși în toate actele medicale se menționează că pacienta are nevoie de sprijin, legea nu îi acordă acest drept, iar evaluatorii sunt legați de mâini și de picioare. Chiar dacă soțul Florentinei a contestat decizia de a nu beneficia de însoțitor, aceasta a fost respinsă, astfel că singura cale de atac care îi mai rămâne este acționarea în instanță . 

 

Adauga comentariu