Olguța și Lavinia s-au linciurit într-un dialog mai spumos decât Craiova inundată aseară

Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, petrece nopți întregi pe Pinterest sau ”pe tot felul de site-uri de specialitate”, ca să extragă idei pentru mobilier urban și spații verzi, ca să facă orașul frumos. Nu am dedus noi asta, ci am aflat din dialogul pe care l-a avut, ieri, cu Lavinia Șandru, aflată la Craiova pentru Festivalul EcoFest, sponsorizat chiar de Olguța Vasilescu, din bugetul local, cu 400.000 de lei, în cadrul unei emisiuni live, pe care jurnalista, chiar președintă a Festivalului de Film Ecologist, o are pe Canalul 33. Apariția și moderarea emisiunii la care a fost invitat edilul, de către Șandru, au fost plătite din banii craiovenilor, așa cum reiese din raportul municipalității întocmit pentru fundamentarea acestor sponsorizări. 

Să revenim, însă, la dialogul celor două, o linciureală profesionistă, care s-a lăsat cu dezvăluiri bombastice din partea edilului, dar și cu replici de-a dreptul tâmpe din partea moderatorului. 

Fiindcă tematica se cerea a fi una ecologistă, discuția a debutat cu parcurile din oraș. Așa am aflat de unde are Olguța Vasilescu atâta inspirație și idei pentru fel și fel de ornamente pe care RAADPFL Craiova i le pune în practică: lampioane gigant, palete și șavalete gigant, căsuțe de zâne, copaci vopsiți și, probabil, multe altele ce vor urma.

”Petrec nopți întregi pe Pinterest sau pe tot felul de site-uri de specialitate. Ne-am inspirat foarte mult din niște parcuri canadiene, care arată absolut superb”, i-a mărturisit Vasilescu partenerei de dialog.

Olguța vrea turism de nișă în parcuri

Așa am aflat, dragi craioveni, că Olguța Vasilescu vrea să facă în Bănie turism de nișă. ”Există turism special pentru zona de parcuri și asta vrem și noi să facem în următorii ani, să atragem turiști doar pentru parcurile noastre”.

”Visul românilor se va împlini!”. La Craiova

Dialogul continuă, iar primarul spune că își dorește ca ”în următorii trei ani să mai amenajăm trei parcuri, în suprafață de câteva zeci de hectare”. Moderatoarea Șandru îi cere permisiunea Olguței Vasilescu să facă o dezvăluire - că tot veni vorba de alte trei parcuri. Cel mai așteptat parc de distracții din România - zice Șandru - se va face la Craiova - îi confirmă primarul.

”Deci, visul românilor se va împlini?!”, exaltă Lavinia Șandru, iar Olguța îi zice că da: ”Da, vom avea Dracula Park la Craiova!”. Mă luminez toată la auzul veștii, chiar dacă Dracula e fioros, că doar e așteptat de românii de pretutindeni precum friptura de nuntași. Olguța o dă mai local, cam cum așteaptă oltenii ciorba de urzici primăvara, și zice că, na, cel puțin craiovenii îl așteaptă pe Dracula Park. Nu zice din burtă, i-au dezvăluit cetățenii în campania electorală, iar asta i-a dus o ”surpriză nesperată”. 

Ce i-au cerut craiovenii Olguței Vasilescu în campania electorală

Eu am făcut niște focus-grupuri în timpul campaniei electorale, să văd ce-și doresc craiovenii, și am avut o surpriză nesperată, adică opt din zece oameni au spus că da, că ar fi o chestie extraordinară să construim un parc tematic, în primul rând. Când am analizat ce parc tematic am putea să facem, am zis că acesta e cel mai puternic brand al României. Sunt mulți care au spus ce legătură are Vlad Țepeș cu Craiova. Ok, dar n-are nicio legătură cu Transilvania, că a fost principele Țării Românești. Am și găsit o axă de finanțare pe fonduri transfrontaliere, cu regiunea Vratsa. Și ei vor să își facă un parc tematic, pentru că au o specie de gândac care trăiește doar acolo, nu mai există în altă parte a lumii, și vor să facă un parc al gândacului și noi am spus că facem și noi Dracula parcul în parteneriat. Avem foarte multe proiecte pe fonduri UE, dar acesta a ieșit ca fiind cel mai spectaculos din ceea ce așteaptă craiovenii. Pe locul doi a ieșit spitalul de pediatrie și suntem deja în fază destul de avansată cu el și sperăm ca în luna septembrie să-l putem depune printre proiectele mature, ca să putem accesa fonduri PNRR”, a dezvăluit Lia Olguța Vasilescu.

”Unde va fi?” e curioasă Șandru, păstrându-și aceeași exaltare duioasă. ”Va fi la ieșirea din Craiova, unde există un parc senzațional, cu niște stejari de peste 200 de ani, care să ne permită nu numai să avem castelele care ne interesează, ci și tiroliene și toate lucrurile ăstea care atrag turiștii. Lângă această zonă de parc mai este un teren pe care vom pune motagness russes, ciocan zburător...”. Șandru se arată impresionată până la culme și intervine: ”Oaaau, dar văd că deja le știi pe toate!”. Cu aliură modestă, Olguța îi explică: ”Le știu pentru că am lucrat deja pe proiect, e proiectul care-mi place cel mai mult. Data trecută când am fost primar proiectul pe care m-am canalizat foarte mult a fost stadionul de la Craiova”. O mustru în gând pe Lavinia, fiindcă mi-a sărit și mie inima din piept de la caruselul de emoții în care a fost pentru cele câteva secunde de profundă mișcare. 

Dezvăluirile continuă... 

”Tot în parteneriat cu cei de la Vratsa vrem să construim un Fan Zone într-o piațetă veche de 200 de ani, e foarte aproape de zona stadionului și lângă zona centrală. Vor fi baruri, restaurante, hoteluri, care să atragă turiștii care vin pentru zona sportivă”, îi mai spune primarul moderatoarei. Și se întoarce la Dracula Park, fiindcă simte că Lavinia poate mai mult.

”Însă brandul pe care ne canalizăm cel mai mult în această perioadă e Dracula Park. Eu sunt convinsă că după patru ani Craiova va fi reținută pe hartă după acesta. Sper ca în patru ani să-l terminăm. Avem la ora actuală un studiu în licitație, dar mai important este acest parteneriat cu Vratsa, în sensul că ne asigură finanțarea. Vorbesc de patru ani, pentru că nu știm cum vin fondurile europene. Spre exemplu, pentru un proiect de aducțiune apă a durat șase ani până a venit finanțarea. De fapt, acesta e cel mai important proiect al meu, apă de Izvarna, adusă din munți de la 100 de km de Craiova. Dacă mă întrebați, acesta e cel mai important proiect al meu”, zice Olguța Vasilescu.

Revelația Lavininiei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Iar Șandru, în toată splendoarea, glorifică senzaționala informație și din preaplinul înțelepciunii și preamăririi grăiește:

Daaa, asta voiam să zic! Sigur că este spectaculos proiectul Dracula Parck, dar faptul că se va putea bea apă potabilă direct de la robinet mi se pare fantastic la Craiova”. 

Potoliți-vă setea, dragi concetățeni, că va veni și vremea apei potabile. Până atunci, mai avem preamăriri pe țeavă. Olguța Vasilescu plusează cu alte declarații, cu spitalele reabilitate de Primărie, adăugând că cel mai rău arată Spitalul Nr. 1, care e al Ministeruui Sănătății, pentru ca mai apoi să facă o altă dezvăluire bombă: ”Mă gândesc că, poate, până la urmă, n-ar fi o idee proastă să-l preluăm la municipalitate”. ”Se poate?”, o întreabă Lavinia Șandru. Întrebarea e ca nuca-n perete, că spitalul e al Ministerului Sănătății, dar în administrarea Consiliului Județean Dolj, ambele conduse zeci de ani de PSD. Așa că ea o dă-n dungă cu răspunsul: ”Deocamdată e la Consiliul Județean, dar e o struțo-cămilă. Adică ar trebui să facă investițiile acolo ministerul și nu se întâmplă acest lucru”.

Feminitatea

Dialogul ajunge și în zona frumosului, fiindcă frumos se vorbește despre Craiova în emisiune. Iar frumosul, spune primarul, izvorăște de la femei. Iar femeile conduc Craiova: femei sunt primarul și viceprimarii.

”Toate lucrurile noi nu le gândim doar ca utilitate, le gândim totdeauna și ca frumusețe. Eu spun totdeauna că asta este diferența dintre un bărbat și o femeie în admnistrație. Pentru că ei se gândesc totdeauna doar la partea utilă. Femeile se gândesc și la partea estetică”, îi mărturisește Olguța Vasilescu Laviniei Șandru.

Certitudinile Laviniei: ”Nu e important să existe spațiu verde, ci să fie întreținut”

Șandru schimbă registrul și încearcă să revină la tema ecologistă a emisiunii. Are niște certitudini, dar vrea să îi explice primarul cum se descurcă cu spațiile verzi: ”Cât de mult costă întreținerea spațiului verde, e greu?, fiindcă nu e cel mai important să fie spațiu verde, să existe, ci să fie întreținut. Din cauza secetei și a schimbărilor climatice am văzut parcuri, chiar în centrul Vienei, cu iarbă uscată”, își justifică moderatoarea întrebarea.

Iar Olguța nu se lasă nici măcar flatată de comparația cu Viena. E greu, zice, dar... la Craiova există RAADPFL:  

”Este, da, dar noi avem o companie a municipalității, adică nu facem licitație publică pentru întreținerea spațiilor, ci avem aparatul primăriei care se ocupă de acest lucru și cred că asta contează foarte mult, pentru că nu poată să spună nimeni că nu a reușit să taie iarba sau să plantăm ce ne-ați solicitat”.

Că tot a venit iar vorba despre spații verzi, Olguța îi spune realizatoarei emisiunii ceva grandios și depre proiectul Calea București:

”Noi ne dorim acum să facem ceva spectaculos pe Calea București. Vrem să facem ceva care nu mai există în România, cu tot felul de modele din pietriș, cu căsuțe ornamentale, cu totemuri colorate, acolo unde simțim că e anost, în sensul că e doar verde și atât, și de fiecare dată ne gândim hai să vedem ce mai creem. Mobilierul urban va fi absolut senzațional”.

”E adevărat, oamenii nu mănâncă spațiu verde, dar contează să fie frumos”

Șandru îi soarbe cuvintele și are din nou un declic:

”Am observat ceva stând de vorbă cu oamenii. E adevărat, contează locul de muncă, casa, utilitățile, dar oamenii când ies din casă vor să vadă ceva frumos în jurul lui. E adevărat, nu mănâncă spațiu verde, dar contează să fie frumos, pentru că îți dă o stare de bine, te simți relaxat, nu ești deprimat. În orașele unde edilii nu au grijă de treaba asta, parcă și oamenii sunt mai deprimați”, concluzionează moderatoarea.

Olguța rumegă străfulgerarea Laviniei și îi dă dreptate, pentru că a văzut cu ochii ei pe Facebook cum craiovenii nu mănâncă spațiu verde, dar îl adoră. Îi spune că urmărește foarte mult și paginile de facebook și numărul de like-uri și că și-a propus ca ”în fiecare zi din acest mandat să inaugurez două obective din oraș, fie că se asfaltează o stradă, fie că se asfaltează o curte a școlii, că se mai face ceva într-un părculeț, dar oricum să avem cel puțin două obiective care să fie bifate în fiecare zi, astfel încât în patru ani să schimbăm tot ceea ce nu e în regulă în oraș”. 

”Da, noi ne dăm seama cât contează (să fie frumos orașul n.r.). Eram cu echipa care se ocupă de estetica parcurilor și ne minunam că erau postări despre canalizare care luau 4-500 de like-uri și am montat un lampion în Grădina Botanică, un lampion uriaș, e adevărat, și care într-o oră a luat 4000 de like-uri. Vedeți cum funcționează, până la urmă, mintea omului. I se pare normal ca toate lucrurile ăstea care țin de civilizație, până la urmă, și care sunt utile, să le faci, ca primar, dar îți dau o mai mare importanță ție, ca municipalitate, când vii și cu lucruri care le fac viața mult mai plăcută”, afirmă Olguța Vasilescu.

Iar Șandru nu rămâne mută, ci plusează în nota deja obișnuită: ”Exact, la prima vedere par așa, fără sens, dar, într-adevăr, merg la inimă. Te simți bine să locuiești într-un oraș despre care poți spune că e frumos, că există o grijă pentru tine, pentru mediul în care trăiești, pentru că aici simt că există”, mărturisește crainica.

Inundații în Craiova. Olguța: ”Practic, nu ai ce să faci”

Ca un făcut, Olguța a vorbit ieri și despre inundația de acum două săptămâni, când orașul s-a transformat în Veneția, pentru că sistemul de canalizare, despre care spune că în toată România sunt proiectate pentru o capacitate de preluare a apei de 20 de l/mp, iar vestea pentru craioveni e că tot așa va fi, pentru că... ce să faci, n-ai ce să faci. La câteva ore distanță de la transmiterea emisiunii laviniei șandru, o ploaie toreanțială, cu grindină, a făcut prăpăd în tot orașul, fără excepție. 

”Practic, nu ai ce să faci, nu poți să te bați nu natura. Facem lobby de ani de zile la toți miniștrii Dezvoltării să schimbe normativele care sunt în vigoare din 1983. Între timp s-a schimbat clima, adică nu mai avem ploi cum erau acum 30-40 de ani, o ploicică pe timpul verii. Nu, acum avem cu 70 l/mp și ți-a inundat tot orașul. Atunci, trebuie schimbate normativele, adică tot ce se introduce acum să nu mai fie proiectate pentru 20 l/mp, ci pentru, să zicem, 50 l/mp. Tot timpul se spune, da, da, da, o să se ocupe funcționarii, pentru că ei sunt cei care trebuie să facă acest lucru, și, din păcate din 83 suntem în aceeași situație”, i s-a plâns Laviniei Șandru.

Epilog: Așa e la Craiova, de Olguța Vasilescu și Lavinia Șandru. Și nici măcar n-a fost oficial o parodie.

P.S.: E musai să scriu și ce a făcut Lavinia Șandru în debutul Festivalului Ecologist de la Craiova. Conform unui comunicat remis presei, ”în timpul spectacolului, Lavinia Șandru (care a fost amfitrioană n.r.) a aruncat, către sală, „mănușa” unei provocări inedite, care a determinat un răspuns absolut neașteptat: a recitat o poezie iar la sfârșit a întrebat publicul dacă recunoaște cineva autorul. Singurii care au știut răspunsul au fost câțiva copii din Juriul elevilor: era o poezie de Mihai Eminescu, intitulată „Patria vieții e numai prezentul”.

Suntem noi profani?

Adauga comentariu