Olguța Vasilescu dă bani pentru un festival de film, iar artiștii Filarmonicii, Operei, Ansamblului ”Maria Tănase” și Teatrului ”Colibri” sunt în șomaj tehnic

Contractele individuale de muncă ale angajaţilor din instituţiile de cultură din Craiova au fost suspendate de două ori, prin acte adiționale, în luna aprilie a acestui an: de la 1 aprilie la 13 aprilie şi de la 14 aprilie la 29 aprilie. Este vorba despre artiștii Filarmonicii "Oltenia", Teatrului pentru Copii şi Tineret "Colibri", Operei Române şi Ansamblului Folcloric "Maria Tănase", care primesc o indemnizație de 75% din salariul de bază. Potrivit primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, toate instituţiile de cultură din subordinea primăriei au intrat în şomaj tehnic pentru că orașul a avut o rată de infectare de peste 3 la mie, în luna aprilie, dar și pentru că salariații care au dat spectacole online nu au avut succes, așa încât a fost doar o scuză că lucrează. ”Anul trecut s-a pretins că se lucrează online, dar au avut câteva sute de vizualizări", a spus Olguța Vasilescu la ședința de consiliul local din această lună. 

Pe de altă parte, însă, municipalitatea s-a hotărât să finanțeze un festival de film ecologist, al cărui organizator este Lavinia Șandru - Festivalul Filmului Ecologist EcoFest. Cu tema ”Pentru Sănătatea Pământului", ediţia a XI-a, festivalul este programat în perioada 7 - 13 iunie 2021 la Teatrul de Vară din Parcul ”Nicolae Romanescu” și la Filarmonica Oltenia Craiova și Colegiul Național Elena Cuza (în sensul folosirii sălilor de spectacole) și se va desfășura în sistem hibrid (transmisii online și participarea limitată a publicului, cu respectarea normelor în vigoare la momentul organizării. Aleșii locali USRPLUS și PNL s-au opus proiectului, care a fost votat în ședința de joia trecută a CLM Craiova, și au atras atenția că este o situație care poate crea și mai mari tensiuni în rândul angajaților instituțiilor de cultură din oraș.

Olguța Vasilescu a susținut că organizarea evenimentului se justifică pentru că festivalul a fost până acum găzduit de Suceava şi Bucureşti şi presupune implicarea multor elevi, organizatorii având un parteneriat şi cu Ministerul Educaţiei.

"La instituţiile de cultură din Craiova activitatea a fost suspendată, iar angajaţii au intrat în şomaj tehnic. Situaţia este destul de tensionată, numai pentru primele trei trimestre există fonduri bugetare. Iar în situaţia dată, în care cerem sacrificii pentru angajaţii noştri, nu cred că este oportun să alocăm suma de 400.000 lei pentru acest festival, din care 180.000 lei sunt numai onorarii, pentru artişti şi moderatori. Nu vreau să intru pe fond, am văzut că se ocupă Lavinia Şandru de acest festival, persoană publică cunoscută, politician, dar nu se justifică alocarea acestei sume în condiţii date, pentru un festival care nu este unul cunoscut, iar impactul va fi destul de mic. Banii aceştia pot fi folosiţi pentru salarizarea personalului din Filarmonica Oltenia, de exemplu. Şi Filarmonica desfăşoară tot evenimente culturale. Sigur că oraşul are nevoie de astfel de evenimente, dar să ne fixăm pe 2-3 festivaluri, astfel de propuneri să fie justificate şi să fie făcute din timp", a atras atenția consilierul USRPLUS, Lucian Săuleanu. Acesta a spus că angajații ar putea să susțină spectacole online și să-și primească salariul întreg.

În replică, Olguța Vasilescu a afirmat că ”și anul trecut s-a pretins că se lucrează online, dar au avut câteva sute de vizualizări. Am bugetat salarizarea doar până la nivelul lunii noiembrie, pentru că ni s-a promis că vom mai primi în plus 2% din impozitul pe impozitul pe venit. Noi nu aveam cum să propunem tot bugetul (pentru salariile pe tot anul n.r.), din moment ce ni s-a promis că vor mai veni 2% pentru bugetarea activităţilor culturale. Asta e situaţia care se prezintă pentru toate instituţiile culturale”. Potrivit lui Săuleanu, singurele transmisiuni pe care Filarmonica Oltenia le-a făcut anul trecut au fost pe facebook, cu telefonul mobil al managerului.

"Pe motiv că nu există bani pentru salarii, au fost emise acte adiţionale prin care se suspendă contractul individual de muncă ca urmare a reducerii sau întreruperii temporare a activităţii, iar indemnizaţia plătită din fondul de salarii este de până la 75% din salariul de bază. Nu ştim însă dacă această indemnizaţie este şomaj tehnic, pentru că acum un an, când am fost în şomaj tehnic, indemnizaţia era plătită din bugetul asigurărilor pentru şomaj, iar de data aceasta este pltită din bugetul de salarii. Nu înţelegem însă cum de sunt fonduri pentru festivaluri, dar pentru activitatea noastră nu sunt", a declarat unul dintre artiştii craioveni.

De altfel, astăzi a fost și o zi de proteste. Angajații Filarmonicii sunt nemulțumiți că, deși s-a dat liber la susținerea de spectacole, ei sunt tot în șomaj tehnic. La acestea se adaugă și dispute mai vechi între conducerea instituției și mai mulți salariați. Conform angajaților, doar personalul TESA și managerul nu au contractele suspendate. Artiștii au cerut în fața Prefecturii demisia managerului Gabriel Zamfir. 

Foto: Facebook/ Nunta Olguței Vasilescu, la care au participat și angajați ai Filarmonicii Oltenia și ai Operei Craiova în calitate de artiști

Adauga comentariu