Olguța Vasilescu despre căldura craiovenilor: ”Am o bombă în brațe și trebuie să găsesc o soluție”

Falimentul aproape iminent al SC Termo Craiova și ”activarea” SC Termo Urban Craiova, o societate înființată în anul 2015 de municipalitatea craioveană, ca o plasă de siguranță la eventuala insolvență a actualei societăți care dă căldură craiovenilor, a fost cartoful fierbinte rostogolit în ședința de Consiliu Local de astăzi. Azi a fost supusă la vot organigrama, iar consilierii liberali și ai USRPLUS au vrut să afle mai multe informații despre noua Termo Urban, care va avea 398 de posturi, și despre modul în care va fi rezolvată problema asigurării agentului termic și pe viitor pentru craioveni.

”Încălzirea” subiectului a făcut-o consilierul Cezar Drăgoescu, care l-a apostrofat și ironizat pe administratorul special Gheorghe Nedelescu că a făcut investiții care nu erau necesare, în ciuda situației precare a societății. ”M-am uitat peste activitatea dvs. din ultimele 12 luni. În condițiile în care societatea este în faliment și situația ei financiară este precară, am văzut că ați cumpărat de 50.000 lei granit pentru scări. Probabil că vă tociți pantofii, dacă călcați pe gresie. Ați ”investit” 20.000 lei în niște prize și 2,7 milioane de lei în renovarea a 13 puncte termice, pe care le-ați dat cu var, care deja s-a decojit. Nu știu cum puteți să explicați lucrurile acestea, când societatea este în faliment”, i s-a adresat alesul local lui Nedelescu. În apărarea sa a sărit consilierul social-democrat, Dan Spânu, care a ținut să sublinieze că ”investițiile care s-au făcut aici au fost aprobate de administratorul judiciar”. Pe de altă parte, Drăgoescu a întrebat-o pe Olguța Vasilescu ce soluție a fost găsită privind echipa de management a noii societăți: ”Nu există niciun plan de management în spate și sunt curios dacă dvs. în ciuda rezultatelor ”excelente” veți transfera toată echipa de management de la vechea societate la noua societate, pentru că au avut niște rezultate foarte bune, nu? A doua întrebare este ce soluție vedeți și aveți pentru că e clar că e doar o chestiune de timp până când noua societate va ajunge în același impas. Având în vedere aceste aspecte, noi, consilierii USRPLUS ne vom opune acestui punct de pe ordinea de zi”, a conchis alesul userist.

Colegul său de partid, Lucian Săuleanu, a intrat pe zona sa de specialitate și a atras atenția asupra eventualelor efecte juridice ale votării organigramei: ”Riscul la care, votând în această formulă, această organigramă, e ca noi să săvârșim un abuz de drept, de personalitate, care este reglementat special de Art. 93 alin. 2 Cod Civil. Noi creem o nouă structură. Legiuitorul interzice acest lucru, îl sancționează și chiar poate să ajungă la tragerea la răspundere a socialului societății. (...) Ei (Termo Urban n.r.) iau mai mult de jumătate dintre angajați și îl mută la o altă societate. Atrag atenția asupra acestui risc, dacă nu identificăm o altă cale juridică. Este foarte adevărat că prin această formulă, teoretic unică în acest moment, se încearcă evitarea plății acelor datorii, numai că vor rămâne creditorii. Întrebarea este: creditorii vor rămâne în această expectativă, mulțumiți cu un faliment sau vor încerca să se îndrepte către noua societate chiar chiar asociatul acestei societăți?”, a afirmat Săuleanu.

Următorul la cuvânt a fost liberalul Georgel Enescu, care s-a arătat nemulțumit că ”din cele 398 de funcții rămân în execuție 299, restul de 100 sunt personal TESA”. Adică ”acei funcționari care stau prin birouri și care învârt hârtii”. ”Cum vă explicați că la Resurse Umane este un compartiment de 7 persoane, la un efectiv de 398 de salariați, în condițiile în care, spre exemplu, la CFR, unde sunt 3.800 de angajați sunt 17 persoane la Resurse Umane, la fel, la Contabilitate, e un număr destul de mare?”, s-a adresat Enescu Executivului. Pe de altă parte, a mai afirmat acesta, angajații de la Termo care lucrează în punctele termice fac naveta de la un punct la altul pentru că nu este efectiv în fiecare centrală termică. Fapt cu care, ulterior, și primarul Olguța Vasilescu a fost de acord ulterior. 

La discuții s-a înscris și Marian Vasile, care a afirmat că ”acest punct de pe ordinea de zi este, probabil, cel mai important din acest an”, dar, care, din punctul său de vedere, a fost foarte slab documentat și din care lipsesc explicații, ca de exemplu cele privind salarizarea. ”Practic, azi ne supuneți votului organigrama unei societăți care va furniza agent termic în orașul nostru. Din toate documentele de la mapă nu reiese niciunde necesitatea acestei organigrame. Noi avem o societate, Termo Craiova, cu aproape 400 de oameni, care prestează fix același lucru. Ne-am gândit că, probabil, dvs știți că instanța o va băga în faliment după aproape un deceniu de conducere PSD și, atunci, putem înțelege. Dar nu scrie niciunde în raport de ce trebuie să votăm această organigramă (...) care este luată cu copy-paste de la Termoficare, ba mai apare și un director adjunct în plus, mă rog, funcții pe care mai aveți de împărțit dvs pe la partid. (...) Trebuia să luăm în considerare planul de reorganizare și restructurare al SE II (...) să fuzioneze cu Termoficarea și organigrama trebuia gândită în corelare. Trebuie să vedem și impactul bugetar, ca salarizare, și vreau să o avem acum. Nu trebuie să vă explic eu că noua societate va încasa bani abia în ianuarie 2022. Tehnic vorbind, dacă va prelua noua societate termoficarea, din aprilie, vom furniza doar apă caldă. După cum știți, pe perioada verii, apa caldă nu acoperă și termoficarea trebuie să vină cu pierderile, după care se fac contractele prin noiembrie, după  care se frunizează agentul termic și Termo Urban va încasa bani în ianuarie 2022. Noi trebuie să știm impactul bugetar înainte de a vota bugetul orașului pe 2021. Societatea are nevoie și de investiții, câte sunt, în ce cuantum, cum? (...) Mă așteptam ca organigrama să aibă și un grafic de angajări. Nu putem să angajăm 300 de oameni din aprilie, pentru că nu are rost. Acum, Termoficarea mai are circa 50.000 de abonați (...) până terminăm cu toate autorizațiile pentru Termo Urban s-ar putea putea să ne trezim că mai avem doar 20.000 de abonați, deci să nu mai fie nevoie de această societate”, a declarat consilierul PNL, Marian Vasile.

Dan Spânu, de la PSD, a vorbit despre ”prevenție” și a explicat că organigrama poate fi modificată ulterior, prioritară fiind chestiunea privind asigurarea agentului termic și după ce SC Termo Craiova SRL va fi declarată felimentară: ”Termo Urban nu este o societate succesoare a vechii societăți, dacă pui problema că eventualii creditori se vor îndrepta împotriva patrimoniului noii societăți. Noi azi nu facem decât o chestiune preventivă pentru că nu știm, dar se prefigurează ca pe viitor instanța urmează să treacă la lichidarea vechii societății, având în vedere că s-a respins planul de reorganizare pe perioada insolvenței. Atunci, noi trebuie să gândim în perspectivă, pentru că locuitorii vor avea nevoie în continuare de apă caldă și căldură și trebuie să facem un pas înainte. (...) Nu e nimic rău că votăm această organigramă. Sigur, dacă ea este prea grea, prea stufoasă, pe viitor putem oricând să o modificăm”. 

După ce aleșii locali și-au expus punctele de vedere, primarul Olguța Vasilescu a făcut ”un istoric” al SC Termo Craiova și a încercat să le răspundă consilierilor municipali la întrebările adresate. ”În 2012, când am devenit primar, Termo avea o datorie de 50 milioane de euro, pentru că nu se achitaseră de foarte multe asociații de proprietari datoriile. (...) Legea nu ne permite nouă să începem executările pe rău-platnici, pentru că e o lege a asociațiilor de proprietari. S-a încercat modificarea ei acum câțiva ani, nu s-a primit aviz de la Justiție, dintr-un considerent foarte simplu: nu poate să vină o primărie sau o societate comercială să facă investiții în proprietățile oamenilor sau să sancționeze oamenii respectivi atât timp cât au contract cu o asocieție de proprietari. Am comandat un studiu la ISPE, acest institut este singurul din România care putea găsi o soluție pentru Termoficare, el s-a prezentat în ședința de CL din anul 2012 și toți consilierii au fost de acord, în frunte cu primarul Craiovei, că soluția trebuie să fie aceea dată de acest studiu și anume că nu mai poți avea o societate separată, care face distribuția, față de o societate care face producția. Așa e în toată țara. La vremea respectivă, s-a pus problema că această societate va fi preluată de CEO, nu mai existau datorii pe lanț și urma să fie ei și cei care produc și cei care încasează de la asociațiile de proprietari. Din păcate, până în 2015 când a intrat termo în insolvență, CEO nu a putut să treacă de votul acționarilor, pentru că Fondul Proprietatea avea drept de veto în acționariat. (...) În 2015, societatea avea 780 de angajați, s-a făcut o restructurare și în prezent mai are 410 angajați, pe noua organigramă e vorba de 398. (...) E absolut obligatorie înființarea unei noi societăți, craiovenii au nevoie de căldură și apă caldă, mai ales pe vreme de pandemie. (...)”, a explicat Vasilescu. 

Aceasta a firmat că noua societate este ”o soluție de avarie”. ”Între timp, noi am comandat un studiu și așteptăm bugetul să-l putem finanța, astfel încât să se dea soluția de încălzire a Craiovei pentru următorul deceniu sau următorii 20 de ani, pentru că se va interizce în scurtă vreme încălzirea cu cărbuni. (...) Eu nu pot să stau și să aștept când am o bombă în brațe, trebuie să găsesc o soluție și soluția este această societate”, a conchis Olguța Vasilescu. Proiectul de hotărâre privind organigrama societății SC Termo Urban Craiova, societate înființată în 2015, a trecut cu votul majorității CL. Liberalii și usereplusiștii au votat împotriva lui. Foto: arhivă (Remus Badea)

Adauga comentariu