Olguța Vasilescu: ”Trebuie să mărim granițele Municipiului Craiova. Ultima soluție - modificarea Constituției”

”Pe toate programele UE, trebuie să ai un anumit număr de locuitori ca să se poată face investiții și e normal, pentru că sunt localități din Dolj, spre exemplu Gogoșu, unde mai sunt 600 de persoane, cu vârsta peste 60 de ani. Deci, e complicat să faci rețea de canalizare și utilități și să fie rentabilă, amortizată. Din păcate, avem multe situații dintr-acestea. Sunt multe situații când s-au tras utilități și oamenii nu vor să se racordeze. Asta înseamnă pierderi, pentru Compania de Apă, pentru cele de gaze. Din cauza asta, sunt localități unde gazele nu vor să investească. CAO, fiind companie cu capital majoritar de stat, nu ne interesează atât de mult profitul, cât să fie condiții de secolul acesta pentru oameni. Trebuie făcută o reformă administrativă. Eu sunt unul dintre susținători”, a declarat primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, zilele trecute, în cadrul unei conferință de presă organizată de Compania de Apă Oltenia.

Potrivit edilului, extinderea Craiovei este necesară pentru că orașul a rămas fără terenuri, iar investitorii ar fi dornici să se așeze aici. Soluția Olguței Vasilescu este adoptarea cât mai rapidă a Legii zonelor metropolitane și modificarea Constituției. Până atunci, însă, Vasilescu s-a înțeles deja cu doi dintre primarii localităților vecine, Șimnicu de Sus și Podari care i-au cedat câteva sute de hectare, iar negocierile continuă, potrivit acesteia, și cu edilul din Cârcea. 

LOV: ”Ne macină subiectul locurilor de muncă”

Trebuie să mărim granițele Municipiului Craiova, am încercat să o facem prin înțelegerile pe care le-am avut până acum, punctual, pe granițele Craiovei, cu cei de la Șimnicu de Sus, Podari, negociem acum cu Cârcea, să vedem dacă putem obține o suprafață de teren, pentru că noi trebuie să ne extindem. Sunt foarte mulți investitori care vin. Ne macină, la ora actuală, subiectul locurilor de muncă, pentru că investitorii nu mai găsesc forță de muncă în Craiova și nu mai găsesc terenuri. De fapt, problema cea mai mare este a terenurilor. Atunci, trebuie să găsim tot felul de subterfugii ca să putem să majorăm suprafața municipiului, așa cum ne batem ca în Parlament să treacă Legea zonelor metropolitane. E o modalitate de a putea să extindem granițele orașului, chiar dacă ele (localitățile din zona metropolitană n.r.) rămân dpv administrativ independente - pentru că ar trebui făcut referendum, or, după anii 90 niciun referendum de unificare a două localități nu a trecut în România. S-a încercat la Oradea, la Buzău, cu mari presiuni, cu toate partidele politice aliniate în campania electorală, ca să treacă aceste referendumuri, nu au trecut, din păcate. Trebuie, atunci, să găsim această ultimă soluție, care este modificarea Constituției și reglarea limitelor administrative, asfel încât zonele cu potențial să se dezvolte. Dacă urmăriți toate studiile economice de la ora actuală, o să vedeți că cele două orașe care au prognozată, în următorii zece ani, cea mai mare dezvoltare din România, sunt Constanța și Craiova. Craiova e ajutată de Drumul expres Pitești-Craiova și se vede deja: nu există măcar o săptămână să nu mă văd cu un investitor care să vrea să se așeze în Craiova. Dar e aceeași problemă: a personalului pe care trebuie să-l angajeze și a terenului, pentru că se cer suprafețe foarte mari, pe care noi nu le avem”.

Motivele pentru care cetățenii nu vor să voteze pentru unificarea loclităților este teama de a nu plăti taxe și impozite mari, ca de oraș. ”Mulți craioveni din cauza impozitelor s-au mutat în rural, lângă Craiova. Sunt mai mici. De asta nici nu vor oamenii să voteze referendumuri de unificare”, afirmă Vasilescu.

S-atragem Diaspora acasă

Interesul scăzut pentru locurile de muncă se resimte și în parcurile industriale din Craiova, unde primarul susține că ”avem probleme cu angajările, pentru că nu găsim forță de muncă”. Olguța Vasilescu crede că tot românii sunt cei care ar putea rezolva situația, însă fără salrii mai bune, care să-i atargă acasă, nu e posibil.

”Degeaba suntem unul dintre județele cu cel mai mare număr de șomeri, pentru că, iată, avem peste 800 de locuri disponibile la AJOFM, care sunt listate, inclusiv pentru oameni cu studii superioare, și nici așa nu se găsește personal. Va trebui să lucrăm aici la românii care sunt plecați în Diaspora. Ca să se întoarcă asta înseamnă salarii la care patronii trebuie să lucreze, ca să fie îmbunătățite. De asta am și spus acum ceva vreme că Fărdul ar trebui să găsească o soluție ca să crească salariile, pentru că nu sunt la nivelul la care să nu aibă o problemă cu forța de muncă. Așa cum este, desigur, și cazul altor companii. Noi, la rândul nostru, să venim cu facilități. Și, credeți-mă, nu există facilități în România așa cum sunt cele de la Craiova: terenul aproape gratis, cu 0,1 cenți pe mp, taxe locale zero, autorizații de construire zero lei, inclusiv posibilitatea primirii unor ajutoare de minimis”, susține Olguța Vasilescu.

Sursa foto: Bogdan Danescu/InquamPhotos

 

Adauga comentariu