Pacienți tratați ca la service-ul de mașini. Vindecați fizic, terminați psihic

Sistemul medical din România nu este încă pregătit pentru tratarea pacienților ca pe niște ființe umane. Si nu, nu este vorba aici de aparatura medicală, de lipsa investițiilor, de nepăsarea guvernanților, este vorba despre felul în care bolnavul este considerat în momentul în care calcă pragul unui spital. El este un mecanism stricat, un aparat disfuncțional. Pacientul este pus pe targă la fel cum este mașina urcată pe rampă, pansat, injectat, operat, vindecat fizic și trimis acasă. Iar asta în cazurile fericite. Mai sunt și cazuri în care boala este lungă și dureroasă, uneori incurabilă, iar bolnavul, la fel ca o rablă auto, este lăsat să zacă până la ...final. 

Pregătirea psihică a pacientului pentru intervențiile medicale, managementul durerii, managementul suferinței, toate acestea sunt utopii. Acea “vorbă bună” care îl face uneori pe bolnav să se ridice și să lupte nu face parte din vocabularul cadrelor medicale, decât cu mici excepții. Pentru că da, există medici dedicați, medici care “iau durerea” cu vorba, nu cu mâna, dar există și medici care se poziționează singuri pe un piedestal în fața pacientului. Ei au putere de viață și de moarte, sunt buni și foarte buni, sunt specialiști, sunt singurii care îl pot salva pe bolnavul aflat în suferință, așa că de ce să mai vorbească și frumos. 

Pentru a balansa toate aceste comportamente ale medicilor există psihologii din spital, cadre special pregătite pentru a oferi sprijin pacienților, pentru a-i ajuta să înțeleagă necesitatea operațiilor, pentru a-i face să treacă peste durerea unui diagnostic grav sau pentru a-i ajuta să suporte pierderile. Un astfel de specialist este dr. psiholog Carmen Mikulovic, cu o experiență de peste 20 de ani, angajată a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Aceasta lucrează la Secția de Obstetrică-Ginecologie, iar pacientele sale sunt femei cu grave probleme medicale, dar mai ales cu suferințe extreme. Sunt gravide cu risc de avort sau care află că fătul are malformații, sunt femei care își pierd organe ca urmare a unor intervenții medicale sau care suferă de cancer, uneori fără nicio șansă de a supraviețui. 

Dar psiholoaga secției se chinuie de șapte ani să își consilieze pacientele suferinde în condiții decente. A fost dată afară din biroul pe care îl avea în cabinetele destinate Planificării familial și, de atunci, cererile ei de a obține un cabinet au fost ignorate sistematic de șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie, prof. univ. dr. Nicolae Cernea. De ce? Pentru că așa a vrut el. Pentru că poate, pentru că se află pe acel piedestal care îl face să privească de sus tot ce este în jurul său. 

Aici nu comentăm specializările profesorului Cernea, nici numărul de paciente vindecate, nici nașterile cu succes, punem însă la îndoială capacitate acestuia de a înțelege că pacientele nu sunt acele mecanisme disfuncționale de care aminteam mai devreme, sunt persoane care au nevoie, poate în aceeași măsură, de terapie psihologică ca și de tratamentul medical. 

Dintr-un orgoliu de neînțeles, acest șef de secție nu vrea în ruptul capului să găsească o soluție pentru consilierea în condiții decente a pacientelor sale. Într-un răspuns oferit conducerii spitalului, profesorul Cernea se comportă ca și cum activitatea psihologului este numai bună de ignorat. El menționează că psihologul nu are decât să își caute un spațiu în sala de mese dacă vrea să facă acolo consiliere.

Stăm și ne întrebăm dacă profesorul Cernea ar putea chiar el să își desfășoară consultațiile medicale în sala de mese sau pe o ladă de lemn, așa cum face acum psihologul Carmen Mikulovici, pe scări, lângă tomberoane. În ce măsură i-ar afecta actul medical, încrederea pacientei în capacitățile sale de a o vindeca. Pentru că da, pacientele tratate de profesorul Nicolae Cernea, vindecate sau nu în sălile de operație sau în saloanele spitalului, primesc consilierea psihologului în cele mai improprii condiții posibile, lângă tomberonul de gunoi, lângă toalete sau în locuri în care confidențialitatea este practic imposibilă.

Iar ceea ce se întâmplă la spitalul din Craiova este doar unul dintre numeroasele cazuri în care șefii își disprețuiesc subalternii, colegii își umilesc colegii, iar medicii nu își respectă pacienții. 

Adauga comentariu