Paradă cu costume de epocă medievală, la Craiova. Reconstituiri de lupte, concerte, concursuri și ateliere, de ”Zilelele Mihai Viteazu”

Timp de trei zile, de vineri, 13 mai, până duminică, 15 mai, artiști din toată țara se dună la Craiova ca să facă din Piața ”Mihai Viteazul” un tablou medieval. O sută de persoane, purtând costume de epocă, dar și artiști invitați, vor porni într-un circuit spectaculos vineri, începând cu ora 18.00, din Centrul Vechi al Craiovei (strada Traian Demetrescu nr. 31) – Universitate - spre Piața „Mihai Viteazul”, iar craiovenii sunt invitați să se alăture.

În Piața ”Mihai Viteazul” vor campa cavaleri, domnițe și meșteșugari de toate felurile, ca să dezvăluie curioșilor cum se practicau meseriile în alte vremuri, care erau tainele artelor medievale, dar și felul în care se derula viața zilnică pe timpul marelui domnitor. Doritorii vor avea ocazia să admire costume medievale unicat, să urmărească demonstrații de luptă, să descopere universul culinar al epocii sau să participe la ateliere pentru toate vârstele. Serile se vor încheia cu spectacole de jonglerii cu foc și concerte de muzică.

Organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și susținut de Primăria Craiova, festivalul Zilele Mihai Viteazul propune, în cea de-a VIII-a ediție, nu doar o călătorie în timp, ci și o celebrare a unei marcante figuri istorice, al cărui nume îl poartă și festivalul.

Program “ZILELE MIHAI VITEAZUL” 2022

Vineri, 13 mai

18.00

Parada participanților în ținute de epocă

19.00

Prezentare ținute militare și civile de epocă

21.00

Spectacol pirotehnic ”Menadele” - Trupa SiriuS Bistrița

Sâmbătă, 14 mai

9.30

Organizarea activităților specifice în corturi și tabere, organizarea patrulelor și strajei

10:30

Ceremonie militară şi depunere de coroane de flori la Monumentul domnitorului Mihai Viteazul

11:00

Animaţie stradală - Supramarionete

11:00

- Coregrafii și atelier de dans medieval - Grupul Nosa Bistriţa

- Ateliere de manufactură (atelier confecționare zale, atelier întreținere și reparații echipament, atelier pielărie) - Compania Ursului Brun

11:30

Ateliere de manufactură atașate unei tabere militare (atelier confecționare zale, atelier întreținere și reparații echipament, atelier pielărie) – Compania Ursului Brun

11:30

Concurs de tir cu arcul – Asociația ”Cavalerul Danubian”

12:00

- prezentarea ateliere de manufactură antică şi medievală cu produse realizate manual

- confecţionări, reajustări şi reparaţii în ţesătorie, olărit, pielărie, fierărie, tâmplărie

Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”, Asociația ”Cavalerul Danubian”, Asociaţia ”Paladinii de Terra Medies”, Asociația Culturală ”Tomis”, Asociația ”Ignis Vultus” Iași

12:00

Ateliere interactive: atelier olărit, atelier interactiv copist mănăstire, atelier interactiv pictat/decorat – Compania Ursului Brun

12:30

Moment cavaleresc cu prezentarea armelor din dotare și exemplificarea mânuirii lor, reconstituirea unor tehnici de luptă din evul mediu:

Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”

Asociația ”Cavalerul Danubian”

Compania Ursului Brun

Asociaţia ”Paladinii de Terra Medies”

Asociația Culturală ”Tomis”

14:30

Coregrafii și atelier de dans medieval - Grupul Nosa Bistriţa

15:00

Întreceri și jocuri de castel - Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”

16:00

Demonstrație de tir cu arcul tradițional

Asociația ”Cavalerul Danubian”

Asociația ”Ignis Vultus” Iași

Asociația Culturală ”Tomis”

16:30

Ateliere de jonglerii cu poiuri - Trupa SiriuS Bistriţa

17:00

Concurs de tir cu arcul - Asociația ”Cavalerul Danubian”

17:00

Aruncarea suliței - demonstrații și interacțiune cu publicul

Asociația ”Ignis Vultus” Iași

17.30

Animaţie stradală -  Picioroange

18:00

Scenariul: ”Atacarea cetăţilor turceşti de la Dunăre de către oastea lui Mihai Viteazul”

· Asociația ”Cavalerul Danubian”

· Asociația ”Ignis Vultus” Iași

· Asociația Culturală ”Tomis”

Pe scena amplasată în Piața Mihai Viteazul:

18:30

Concurs de costume medievale. Carnaval și paradă (premierea celui mai frumos costum medieval)

20:00

Coregrafii și atelier de dans medieval - Grupul Nosa Bistriţa

20:30

Muzică medievală – Concert susţinut de Huniadi Cantores

21:30

Spectacol pirotehnic – Fire Dream

21:50

Muzică medievală şi tradiţională – concert susţinut de Cimpoierii de Transilvania

Duminică, 15 mai

11:00

- Atelier de dans medieval - Grupul Nosa Bistriţa

11:30

- Atelier olărit, atelier interactiv copist mănăstire, atelier interactiv pictat/decorat - Compania Ursului Brun

- Ateliere de manufactură atașate unei tabere militare (atelier confecționare zale, atelier întreținere și reparații echipament, atelier pielărie) - Compania Ursului Brun

11.30

Animaţie stradală -  Supramarionete

11:30

Concurs de tir cu arcul - Asociația ”Cavalerul Danubian”

12:30

Moment cavaleresc cu prezentarea armelor din dotare și exemplificarea mânuirii lor (reconstituirea unor tehnici de luptă din evul mediu):

Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”

Asociația ”Cavalerul Danubian”

Compania Ursului Brun

Asociaţia ”Paladinii de Terra Medies”

Asociația Culturală ”Tomis”

Asociația ”Ignis Vultus” Iași

13:00

Coregrafii și atelier de dans medieval - Grupul Nosa Bistriţa

14:00

Întreceri și jocuri de castel - Asociaţia “Ordinul Cavalerilor de Mediaş”

15:00

Ateliere de jonglerii cu poiuri: Trupa SiriuS Bistrița

15:30

Aruncarea suliței - demonstrații și interacțiune cu publicul

Asociația ”Ignis Vultus” Iași

16:00

Demonstrație de tir cu arcul

Asociația ”Cavalerul Danubian”

Asociația Culturală ”Tomis”

Asociația ”Ignis Vultus” Iași

16.30

Animaţie stradală -  Picioroange

17.00

Coregrafii de dans medieval - Grupul Nosa Bistriţa

17:30

Concurs de tir cu arcul - Asociația ”Cavalerul Danubian”

18:00

Scenariul: ”Ţările române unite sub domnia lui Mihai Viteazul”

Pe scena amplasată în Piața Mihai Viteazul

20:00

Concert muzică cu influențe medievale ”Ce-am pățit odată” - CORBU

Toate activitățile se desfăşoară în paralel, în intervalul orar sus menționat.

 

 

Adauga comentariu