Parlamentarul PNL de Dolj care NU a votat majorarea alocațiilor copiilor. Amendamentul a trecut la o diferență de doar patru voturi

Mărirea alocațiilor copiilor a fost propusă printr-un amendament la proiectul de buget depus de deputatul liberal Robert Sighiartău, secretarul general al partidului. Doar că nu toți parlamentarii PNL au votat acest amendament, pe lista celor absenți figurând chiar deputatul de Dolj Nicolae Giugea.

Acesta și-a motivat absența la momentul votului.

„Eu eram în față să prezint un amendament. Eram în sală, nu eram ieșit din sală ca ceilalți. A fost o întâmplare. Credeți că nu sunt de acord cu chestia asta sau ce insinuați? Eu sunt în sală de azi de dimineață. Eram la rând acolo, aveam un amendament de susținut și până să ajung în bancă, a expirat timpul”, a explicat Nicolae Giugea.

Doar că votul liberalului doljean ar fi putut face diferența dintre a fi aprobată majorarea alocațiilor sau nu. 

„Multumesc lui Dumnezeu că a trecut, că nu mi-aș fi iertat-o niciodată treaba asta dacă nu ar fi trecut din cauza mea. Eu sunt disciplinat, eu nu plec din sală” a susținut deputatul de Dolj.

Amendamentul PNL privind majorarea alocațiilor a fost adoptat cu 123 de voturi ”pentru”, 119 ”împotrivă” şi o abţinere.

De la 1 martie 2019, copiii de până la 2 ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 cât primeau în prezent, iar copiii de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum. Pentru asigurarea acestor alocaţii, bugetul Ministerului Muncii a fost suplimentat cu 2,1 milioane de lei.

 

 

Adauga comentariu