Parteneri în viață și în afaceri! După 10 ani trăiți în Grecia, familia Balaci aduce în Craiova aroma preparatelor grecești într-un mic restaurant de cartier

Florentina și Ionuț sunt căsătoriți cu acte de 11 ani. S-au cunoscut în Grecia, în urmă cu mult timp. Amândoi veniseră în Atena la muncă, lucrau în bucătărie. Au și aflat între timp că provin amandoi din Craiova și din povestea lor de iubire a venit pe lume, în  mai puțin de 5 ani, primul lor copil.


Pentru că nu ajunseseră acolo cu dorința de a rămâne definitiv, apariția copilului i-a făcut să își dorescă din ce în ce mai mult să se întoarcă în România, acasă în Craiova, pentru a-și crește copilul liniștiți aici.


Lucru care s-a și întâmplat la vărsta de 5 ani a copilului. Acasă au pus pe picioare un mic restaurant de cartier, cu specific grecesc. Tot ceea ce au învățat lucrând în bucătăria grecească au pus în practică în micul restaurant din Craiova. 


Și nu le-a fost deloc ușor având în vedere că în primii ani au fost nevoiți să își susțină afacerea din alți bani decât din profit.


"Am făcut acest restaurant din pasiune. La noi nu mai e muncă e pasiune. A fost foarte greu la început, pentru că a trebuit să convingem oamenii să mănânce și altceva decât cu ce sunt ei obișnuiți. Uitasem de sistemul din Romănia, de birocrația care mai mult îți pune piedici decât te susține. In primi ani ne-am susținut afacerea, noroc că avem în Craiova o comunitate destul de mare de greci care ne-au ajutat cu vânzările și cu promovarea.", a declarat Ionut Balaci, proprietarul restaurantului.


Acum lucrurile merg pe făgașul cel bun, vânzările curg pe bandă rulantă și micul restaurant de cartier a devenit din ce în ce mai cunoscut. Servește tot felul de preparate grecești gyros, souvlaki, sosuri grecești, cremă de brânză, și face inclusiv livrări la domiciliu.


Elliniko Souvlaki este o afacere de familie pe care pasiunea și curajul au ridicat-o tot mai sus.

Adauga comentariu