Peste 28.000 de cărți funciare au fost eliberate gratuit pentru proprietarii terenurilor agricole din 25 comune din județul Dolj. Care sunt acestea

Cele 28.275 de imobile înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară aparțin locuitorilor din comunele Afumați, Amărăștii de Jos, Amărăștii de Sus, Apele Vii, Băilești, Braloștița, Bratovoești, Breasta, Bulzești, Călărași, Ciupercenii Noi, Dăbuleni, Gângiova, Gighera, Giurgița, Gogoșu, Izvoare, Măceșu de Jos, Măceșu de Sus, Moțăței, Podari, Sadova, Seaca de Câmp, Șimnicu de Sus și Terpezița. Lucrările, începute în anul 2017, s-au desfășurat pe o suprafață de 17.885,9912 de hectare. 

Noile cărți funciare au fost predate primarilor celor 25 de comune de către directorul OCPI Dolj, Mihai Cilibiu, în prezența ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Locale, Daniel Suciu și a directorului general al ANCPI, Radu-Codruț Ștefănescu, dar și a altor politicieni locali.

”Județul Dolj este pe primul loc pe țară la cadastru în 2019. Autoritățile de aici au înțeles importanța realizării cadastrului general atât pentru cetățeni, cât și pentru dezvoltarea acestei zone. Doar anul acesta vor fi contractate lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în valoare de peste 14 milioane de lei pentru 97 de localități din DOLJ. Sperăm să înceapă cât mai curând lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în cele 31 de comune din județul Dolj aflate pe lista celor 660 de UAT-uri din mediul rural din toate județele țării, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020”, a afirmat Radu Codruț Ștefănescu, președinte - director general al ANCPI.

În prezent, din totalul de 111 de unități administrativ-teritoriale din județul Dolj, trei sunt cadastrate în proporție de sută la sută, Drănic, Mischii și Goicea, iar în alte 106 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul Programului Național de Cadastrare.

”În prima etapă a PNCCF au fost incluse patru UAT-uri: Brădești, Coțofenii din Dos, Goicea și Pielești. În comuna Goicea, lucrările de cadastru general au fost finalizate la începutul acestui an, iar pentru comuna Coțofenii din Dos sunt finalizate în procent de 98%. Totodată, o dorință a tuturor oltenilor, dar și a tuturor românilor, este realizarea Drumului Expres Craiova-Pitești, pentru care instituția noastră a fost prima care a eliberat avizul tehnic în termen de 24 ore.”, a declarat și Mihai Cilibiu, directorul OCPI Dolj. 

Obiectivul principal al Programului Național de Cadastru și Carte Funciară este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor,terenuri, clădiri și apartamente, din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCP, peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare poate fi bugetul local.

Adauga comentariu