Poliția, jandarmii, DSP, ITM și DSVSA fac verificări ”la sânge” dacă se respectă măsurile anti-Covid

Autoritățile au intensificat controalele în Craiova și județ pentru respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore au mers în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. La final s-au aplicat 106 sancţiuni contravenţionale.

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au anunțat reprezentanții IPJ Dolj..

În ultimele 24 de ore, 220 de forțe de ordine au verificat peste 100 de firme, 110 locaţii și 270 de mijloace de transport au fost verificate, în vreme ce 1600 persoane au fost legitimate. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei. Dintre acestea 103 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă. 

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor şi numărul de persoane permis de normele legale, să nu se expună la riscuri. De asemenea, recomandăm cetăţenilor să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu. Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că sănătatea și viata persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Adauga comentariu