Polițiști înjurați și loviți într-o secție din Craiovița. Oamenii legii au fost victimele unei altercații provocate de mai mulți indivizi, din cauza unui loc de parcare

Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost solicitați prin 112 cu privire la faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercaţie fizică.

Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani, din Sadova, au fost agresaţi de 3 persoane cu vârste cuprinse între 29 şi 51 de ani, din Craiova, care ar fi pătruns fără drept şi în locuinţa persoanelor vătămate.

Altercația ar fi pornit de la o neînţelegere referitoare la locurile de parcare.

Persoanele vătămate au fost conduse la sediul secţiei pentru a depune plângere, acolo unde lucrurile au degenerat.

"La sediul secţiei de poliţie s-au prezentat şi celelalte trei persoane implicate în altercaţie, care au început să ameninţe persoanele vătămate şi să aducă injurii poliţiştilor care interveniseră. În momentul în care poliţiştii au încercat să imobilizeze persoanele care se manifestau printr-un comportament agresiv, doi dintre aceştia au lovit, în încercarea da a împiedica luarea măsurilor legale, trei poliţişti.", a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, lovire şi alte violenţe şi violare de domiciliu, cauza fiind preluată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Adauga comentariu