Prefectul de Dolj spune că așteaptă concluziile privind avertizarea (lipsă) de polei a ISU Dolj și amenda dată de IPJ Primăriei Craiova

Ce s-a întâmplat cu avertizarea de polei pe care Centrul de Meteorologie Oltenia a trimis-o către ISU Dolj în noaptea de 11 spre 12 ianuarie, dar pe care Inspectoratul nu a transmis-o mai departe către autorități? E o întrebare la care și prefectul de Dolj, Daniela Barbu, spune că așteaptă răspuns.

Context

După scandalul poleiului, în care Primăria Craiova a ieșit și șifonată și amendată, pentru că nu a apucat să ia măsuri de prevenire a formării fenomenului meteo, acuzând că nu a primit din timp avertizarea de la ISU Dolj, CI ABIA LA ORA 7.00, primarul Craiovei i-a cerut direct ministrului Lucian Bode ”să ia măsuri” față ISU Dolj, care ”prin nerespectarea procedurilor și atribuțiilor de serviciu, a împiedicat o altă instituție să acționeze cu celeritate într-o situație de criză”, iar față de IPJ Dolj pentru că ”ne-a sancționat cu amendă din acest motiv”. Mai exact, poliția a amendat cu 7.250 lei municipalitatea craioveană pentru că, în calitate de administrator al drumului, nu a luat măsuri pentru întreținerea drumului în condiții bune pe timp de iarnă.

Prefectura Dolj reprezintă Guvernul în teritoriu și are în subordine cele două instituții. Prefectul de Dolj este al PSD, adică are șef pe aceeași linie de partid cu primarul Craiovei. Însă cele două inspectorate țin de MAI, iar ministrul MAI este al PNL. Poate acesta este motivul pentru care Olguța Vasilescu a preferat să se adreseze direct ministrului, ”sărind” peste capul prefectului Daniela Barbu. 

Chestionați despre întârzierea transmiterii avertizării privind formarea poleiului, reprezentanții ISU Dolj au precizat doar că ”la nivelul unității se efectuează verificări cu privire la acest eveniment”.

Întrebat de Ziarul de Craiova dacă a discutat cu reprezentanții ISU Dolj și IPJ Dolj, prefectul de Dolj, Daniela Barbu, a declarat că ”s-a dispus analizarea și verificarea” și că în scurt timp va avea și concluziile. 

Am cunoștință de situație, am discutat cu domnii comandanți de la aceste instituții (Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj n.r.). S-a dispus analizarea și verificarea acestor aspecte. Aștept concluziile în cursul zilei de astăzi, spre sfârșitul zilei, cel târziu luni. Este tot ceea ce pot să vă spun în legătură cu acest subiect”, a declarat pentru Ziarul de Craiova, prefectul Daniela Barbu.

Întrebată și dacă este adevărat că avertizarea de la Centrul Meteorologic pe care a transmis-o către ISU Dolj în legătură cu formarea poleiului, în noapte de 11 spre 12 ianurie, la ora 2.45, a fost redirecționată și către Prefectura Dolj, deci dacă și prefectura Dolj a primit-o la ora 2.45, reprezentanta Guvernului în teritoriu a precizat că ”între cele două instituții există un protocol, protocolul a fost respectat, acest lucru vi-l pot confirma la această oră”.

Adauga comentariu