Premieră la Craiova: Prima mașină, care transporta ilegal deșeuri, confiscată de Garda de Mediu Dolj

O camionetă cu moloz din demolări, descoperită de polițiștii locali de la Serviciul Circulație pe strada Nicolae Bălcescu din Craiova, a fost confiscată, astăzi, în premieră, de inspectorii Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Dolj. Agenții Poliției Locale au dispus după verificări imobilizarea autovehiculului și au sesizat Garda de Mediu Dolj. După ce au verificat cantitatea, proveniența, tipul deșeurilor transportate și au cerut documente doveditoare pentru transportarea acestui tip de deșeuri, inspectorii de mediu au dispus confiscarea camionului și sancționarea proprietarului autovehiculului cu o amendă în valoare de de 15.000 lei. Camioneta a fost transportată la sediul RAT Craiova și fost sigilată de către Garda de Mediu.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei Craiova, care au mai anunțat că au avut o întâlnire între instituțiile ce au competențe în problemele de mediu pe raza municipiului și s-a stabilit, printre altele, modul în care acestea vor colabora în viitor pentru depistarea și combaterea persoanelor ce încalcă legislația mediului din România. Asta după ce opinia publică a început să pună presiuni și să facă petiții la autoritățile responsabile pentru a lua măsuri urgente privind poluarea frecventă a orașului și a depozitării gunoiului, aruncat, practic, la voia întâmplării pe te miri unde.

La nivelul Craiovei, în prezent, singurul operator desemnat pentru colectarea deșeurilor la nivelul Municipiului Craiova este SC Salubritate SRL. Persoanele care doresc să transporte către depozitul ecologic deșeuri ce nu se pot arunca, în mod uzual, la containerele amplasate pe raza municipiului sunt obligate să contacteze operatorul delegat, pentru a organiza transportul acestor deșeuri.

 

Adauga comentariu