Primari din Dolj, aleși la parțiale, învestiți în funcții

Primarii din două localități doljene, în care au avut loc alegeri locale parțiale pe 27 iunie, au fost învestiți în funcții. Vinerea trecută, social-democratul Marin Gheorghe a primit eșarfa tricoloră de primar al Filiașului, iar astăzi, liberalul Horațiu Mihai Lazăr (foto cover), ca primar al comunei Sadova. Urmează ca și aleșii din Ostroveni - Florian Cîrciu, Catane - Gheorghe Mărgărit, și Terpezița - Virgil Daniel Gruia să depună jurământul de primar și să intre ”în pâine”. 

Cât de mult vor schimba noii gospodari șefi comunitățile în care au fost aleși drept lideri rămâne de văzut. Pentru început, parafrazându-l pe primarul de Sadova, e nevoie ca toată lumea să tragă la aceeași căruță, iar la final de mandat vom ști cu toții dacă și-au făcut treaba ori s-au răsturnat cu carul. 

”Vreau sa fiu un primar bun și pentru acest lucru am nevoie de toți angajații primăriei, de consiliul local și de locuitorii comunei Sadova. Numai așa cred că voi reuși să fac lucruri bune din poziția de primar al comunei Sadova. O sa depun jurământul cu cele mai bune intenții și sper că la finalul mandatului acest lucru să se vadă, adică ce simt eu acum și ce îmi doresc pentru comuna, pentru oamenii din Sadova. Va mulțumesc tuturor pentru încrederea acordata!", a spus primarul Sadovei la ceremonia de învestire.

Adauga comentariu