Primăria Craiova, în negocieri pentru preluarea ”Cartierului Chinezesc”

Blocurile abandonate de pe Str. Caracal din Craiova fac obiectul unei negocieri pe care Primăria Craiova o poartă cu Ministerul Apărării Naționale, pentru preluarea terenului și a structurilor de pe el și finalizarea apartamentelor. Potrivit edilului Olguța Vasilescu, săptămâna trecută au avut loc noi discuții, iar municipalitatea a înaintat trei variante pentru deblocarea proiectului.

În 2014 Primăria Craiova concesiona un teren de aproape 20.000 de mp (transferat municipalității pentru folosință gratuită de la Ministerul Apărării Naționale (MApN), firmei chineze Sandong Ningjian Construction Group România, pe care aceasta trebuia să ridice un cartier cu 23 de blocuri, cu 1.800 de apartamente, în urma unei investiţii de 40 de milioane de euro. în 2016, chinezii au rămas fără bani şi nu au reuşit să realizeze decât 10% din construcţia cartierului. În 2017, șantierul a fost abandonat, iar terenul și construcțiile au revenit în patrimoniul Primăriei Craiova. În 2018, acesta a fost transferat Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). Pentru că prin hotărârea de Guvern prin care primăria a preluat terenul de la MApN era prevăzut ca 250 de locuinţe să fie destinate personalul ministerului la un anumit termen, iar termenul a fost depășit, printr-o serie de hotărâri de CL, adoptate la solicitarea ANL, acesta a fost prelungit până la 15 ianuarie 2023, iar pentru restul de1.550 de locuinţe - 18 decembrie 2030. Dar procedurile pentru realizarea primul bloc din ansamblul de locuinţe de pe strada Caracal, demarate de ANL, au stagnat, de asemenea, în prezent proiectul fiind blocat.

”Primaria Craiova nu mai are niciun fel de posibilitate de a interveni aici, pentru că în urmă cu un an și jumătate terenul s-a cedat către Ministerul Dezvoltării, mai exact către ANL, ca să construiască locuințe. Din păcate, de un an și jumătate nu au mișcat nimic și, între timp, a expirat și contrctul pe teren. Am discutat cu ministrul Ciucă (Nicolae Ciucă, ministrul Apărării n.r.). Fie rămâne la Armată și construiesc ei locuințele, fie se întoarce la Primăria Craiova, și vom avea o procedură, astfel încât toate acele apartamente să fie finalizate în următoarea perioadă. Noi ne-am manifestat intenția de a prelua din nou acel teren la municipalitate, pentru că ne-am dat seama că degeaba rămâne la Guvern, pentru că nu poate să fie nimeni mai interesat decât municipalitatea și locuitorii orașului de construcția de apartamente. A rămas că săptămâna viitoare, după noua întâlnire cu ministrul Ciucă, să vedem care va fi soluția finală”, declara, pe 27 ianuarie a.c., primarul Olguța Vasilescu. 

Potrivit edilului Craiovei, în cadrul întâlnirii municipalitatea a venit cu câteva soluții pentru Ministerul Apărării și nu rămâne decât ca reprezentanții Ministerului să aleagă una dintre ele. 

”Suntem in negocieri. Saptamana trecuta a avut loc o discutie intre reprezentantii MApN si directorii de la Directia Juridica si de Patrimoniu din PMC. Am propus trei solutii de deblocare a acestui proiect. Cand vom avea solutia agreata si de MApN vom anunta”, a precizat, pentru Ziarul de Craiova, primarul Olguța Vasilescu.

Sursa foto: realitateadecraiova.net

 

Adauga comentariu