Brazde întregi au zburat pe stadionul Ion Oblemenco la ultimul meci cu Concordia Chiajna, dar și la returul jucat anterior cu Leipzig. Suporterii au reproșat atunci administrației locale că nu se îngrijește de starea gazonului pe care l-au asemuit mai degrabă cu un teren de nisip, decât unul de iarbă. La cererea primarului, o comisie a Companiei Naționale de Investiții și reprezentanți ai firmelor care s-au ocupat de suprafața de joc au venit să inspecteze terenul.
Primarul spune că speră ca CNI să schimbe gazonul pentru a-l aduce la calitatea necesară desfășurării meciurilor fără problemele de până acum.
“Am solicitat cred că a zecea oară atât CNI-ului, cât și constructorului, să ia toate măsurile care sunt necesare pentru a schimba acest gazon. De ce nu intervine primăria? Pentru că între Compania Națională de Investiții și constructor există o garanție. Ori în perioada asta de garanție nu poți să intervii, pentru că atâta timp cât există o garanție, oricine și-ar pune problema, dar ce cauți tu acolo? Le-am solicitat CNI-ului și constructorului să înțeleagă că acest gazon are o problemă. Să și le culeagă singuri, dar să ia măsuri să înlocuiască.”, susține primarul Mihail Genoiu.
Doar că cererile înaintate de primar nu pot fi luate în calcul în lipsa unor verificări care să arate că gazonul este impracticabil. Chiar și dacă s-ar lua decizia schimbării, primarul spune că ar mai exista un spectacol.
“La ora aceasta, la CNI este o problemă juridică în operarea unei garanții. Operarea unei garanții cu un constructor cu care nu te mai înțelegi, nu este o procedură foarte simplă, este chiar complicată. Există riscul, dacă nu se face pe cale amiabilă, executarea garanției să se întâmple în instanță și să câștige care este cel mai bine blindat de hârtii. ”, încheie primarul.
Reprezentantul firmei Eco Garden Construct, cea care a pus gazonul, Mircea Crăciun, a declarat că un nou strat ar costa peste 150.000 de euro, în timp ce întreținerea pentru un an de zile ar putea depăși 200.000 euro. Acum primăria așteaptă răspunsul CNI, astfel că încă nu se știe când se va juca în condiții normale pe arena de 55 de milioane de euro construită în Bănie.
Adauga comentariu