Primăria vrea să facă parcare supraterană pe terenul de la Cimino. Olguța: ”Nu cunosc personal niciunul dintre proprietari”

Primăria Craiova s-a pus pe cumpărat terenuri. Achiziția a sapte astfel de suprafețe a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Craiova. Este vorba de un teren de 642 mp pe Str. 1 Decembrie 1918, unul de 130 mp situat în spatele stației de autobuz de la Schmidt; două - unul de 720 mp, celălalt de 30 mp, lipite, ambele pe Str. Mircești; altul de 400 mp pe Bvd Dacia; un altul, de 410 mp, pe Str. Brâncoveanu și unul de 500 mp pe Str. A.i. Cuza. Intențiile proprietarilor de a-și vinde terenurile au fost înaintate în scris către municipalitatea craioveană în lunile septembrie și octombrie anul acesta. În unele dintre cazuri, proprietarii au încercat să obțină autorizații de construcție pentru imobile, însă le-au fost respinse fie pentru că afectau căile de acces la imobilele deja existente, fie locurile de parcare sau spațiile verzi. Urmează ca toate aceste terenuri să fie evaluate în vederea stabilirii prețurilor de negociere, în acest sens fiind înaintate, ulterior, raportele de evaluare, care, la rândul lor, vor trebui aprobate de consilierii locali.

Aleșii locali din opoziție i-au cerut primarului în ședința de astăzi să spună care au fost criteriile de selecție a acestor terenuri, în condițiile în care sunt și alți proprietari în situații similare ori chiar în situația în care Primăria a pus asfalt sau a făcut locuri de parcare pe terenurile lor.  

”Nu înțelegem cum sunt selectate aceste terenuri. La ultima ședință ați spus că sunt patru astfel de cereri, acum apar șase și, în continuare, avem sesizări că există terenuri ale cetățenilor care chiar au fost asfaltate, care sunt folosite ca parcări sau ca alei. Dacă vreți să facem un lucru să-i stea, trebuie să inventariem toate aceste terenuri și să le achiziționăm în funcție de importanța și de măsura în care ne permite bugetul. Altfel, nu înțelegem cum se achiziționează acste terenuri de către primăre”, a afirmat consilierul PNl Marian Vasile.

Rând pe rând, primarul Olguța Vasilescu a explicat situația fiecăruia în parte. Pentru terenul de pe Str. A. I. Cuza, care îi aparține lui Fănel Trandafir, alias ”Cimino”, care a făcut și subiectul unui material anterior al Ziarului de Craiova, edilul a afirmat că se gândește să ridice o parcare supraetajată, fiindcă alăturat Primăria mai deține încă 500 mp. 

”V-am informat deja că e vorba de șase terenuri - cel din Mircești e împărțit în două. Avem un teren pe Str. 1 Decembrie, care este exact lângă un bloc de zece etaje, în prezent acolo este ghenă de gunoi. Proprietarul a solicitat autorizație de construcție de bloc tot de 10 etaje, ceea ce este imposibil. Sigur, nu o să o aprobăm. Dacă îl încercuiește pur și simplu este afectată și calea de acces a locuitorilor și ghena și parte din parcare. Pe Calea Severinului este vorba, la fel, de terenul de la Schmidt. Triunghiul acela, care este între cele două străzi care coboară de pe Amaradia, unde s-a solicitat tot bloc, exact în spatele stației de autobuz. Ne spunea, ieri, domnul Drăgoescu (consilierul local USR Cezar Drăgoescu n.r.), că pe el au apărut aurolacii. Nu putem să facem nimic, nefiind al municipalității, nici să-l transformăm în părculeț, nici să facem curat acolo. Terenurile de pe Mircești. Este vorba de un teren destul de mare, care afectează toată parcarea locuitorilor și toate căile de acces la blocuri. Dacă acest teren și-l împrejmuiește (proprietarul n.r.) - nu trebuie să construiască nimic -, locuitorii din patru blocuri nu vor mai avea acces la propriile locuințe. Cel de pe Bvd. Dacia, pe care l-am identificat în zonă, la solicitarea locuitorilor să fie amenajată o parcare și un părculeț - el a avut destinație de părculeț mulți ani -, ne-au cerut să-l întreținem și am explicat că nu mai este terenul nostru de câțiva ani. E foarte urâtă zona cum arată. S-au solicitat deja cereri pentru construcția a patru blocuri în zona respectivă, în condițiile în care putem amenaja acolo parcare și spații verzi. Dacă vom da autorizații de blocuri, toată zona respectivă rămâne fără locuri de parcare. Mai avem un teren pe Brâncoveanu și terenul de pe A. I. Cuza, din spate de la Patria, unde este un teren al unui proprietar. Lângă el avem și noi un teren destul de mare, de 500 mp, care a avut destinație de parcare și de spațiu verde. Acolo ne gândim să dezvoltăm un proiect chiar de parcare supraterană, fiind chiar singurul din zonă care se pretează pentru așa ceva”, a declarat Olguța Vasilescu.

Potrivit edilului, administrația locală a primit multe solicitări, dar ”cu terenuri care nu ne interesează”, pentru că ”nu putem să amenajăm nimic pe el: locuri de parcare, de joacă sau altceva care interesează municipalitatea, și pe care nici nu le luăm în calcul să vi le punem pe ordinea de zi”.

La rândul său, consilierul USR Lucian Săuleanu, care a precizat că personal a făcut o astfel de propunere de achiziționare de către municipalitate a terenului de la Schmidt, a apreciat că Primăria Craiova ar trebui să gestioneze mai bine informațiile privind astfel de achiziții. ”Poate ar trebui instituită o procedură foarte simplă, în sensul când se fac astfel de solicitări, ca să nu mai existe bănuieli - pentru că asta cam sugerează domnul Vasile - eventual, cererile respective să fie transmise către consilieri. O a doua ipoteză ar fi să aducem la cunoștința publicului că, oride câte ori este un astfel de teren cu inconveniente, cu situații speciale, ar fi o soluție bună pentru a mări patrimoniul municipiului”, a apreciat Săuleanu.

Olguța Vasilescu: ”Ca să fie foarte clar, nu cunosc personal niciunul dintre proprietarii acestor terenuri. Absolut niciunul”

Olguța Vasilescu s-a arătat receptivă la propunerea avocatului Săuleanu și a anunțat că solicitările venite de la cetățenii care vor să vândă către primărie terenuri vor fi postate pe site-ul instituției. ”O să punem pe site solicitările cetățenilor, dacă există, și o să vi le aducem la cunoștință. În ceea ce mă privește, ca să fie foarte clar, nu cunosc personal niciunul dintre proprietarii acestor terenuri. Absolut niciunul”, a conchis primarul Vasilescu. 

”Nu este vorba de asta, am înțeles necesitatea achizițiilor, însă, repet, aveți și alte cereri, aveți proprietari cărărora li s-a asfaltat terenul, este folosit ca parcare sau ca alee de acces. Și dvs spuneți că nu prezintă importanță”, a insistat Marian Vasile.

Olguța Vasilescu a cerut exemple concrete și a specificat că de când este primar nu a mai avut alte solicitări decât cele înaintate deja Consiliului local: ”Din cunoștințele mele, nu mai există alte solicitări, cel puțin de când sunt eu primar”. 

LOV: ”Nu ne transformăm noi în agent imobiliar, să cumpărăm terenurile cetățenilor care nu au ce să facă cu ele”

În discuție a intrat și consilierul PSD Radu Marinescu, care i-a cerut lui Vasile, în numele transparenței, să spună care este terenul cu pricina: ”Așa, toată lumea vrea să vândă la primărie, asta nu înseamnă că ne și interesează”, a fost de părere avicatul. 

”Este vorba despre o solicitare trimisă de un cetățean, e din martie 2019, teren în zona Sweet Escape de pe Calea Severinului. Astfel de situații să fie printre prioritățile noastre de a le achiziționa”, a cerut Vasile. Iar Olguța Vasilescu i-a răspuns: ”Vă asigur că le trec doar pe cele care sunt proprietăți care ne interesează, altfel nu ne transformăm noi în agent imobiliar, să cumpărăm terenurile cetățenilor care nu au ce să facă cu ele”.

la rândul său, Cezar Drăgoescu a opinat că useriștii suntem de acord ”în principiu” cu achiziția terenurilor pentru utilitate publică: parcare, terenuri de joacă sau spațiu verde”, dar a solicitat ca, odată cu raportul de evaluare a terenurilor, în vdederea stabilirii prețurilor de pornire a negocierilor, municipalitatea să le înainteze consilierilor și istoricul autorizațiilor de construcție pe care proprietarii le-au solicitat de-a lungul timpului. ”Odată cu raportul sau în cadrul lui, aș vrea să vedem pentru fiecare teren în parte și istoricul. Adică PMC să ne pună la dispoziție istoricul autorizațiilor de construcție pe respectivul imobil. Dacă au existat de-a lungul timpului și dacă au primit autorizație sau dacă le-a fost respinsă.  Ar trebui puse și la dispoziția evaluatorului, pentru că evaluatorul trebuie să le aibă pe toate când îl va evalua. Poate constatăm că unul dintre terenuri poate a avut zeci de cereri de autorizație construcții și, pe diferite motive, le-au fost respinse. Atunci, nu poți să îi mai oferi prețul pieței și îi dai un preț mai mic, evident”, a explicat Drăgoescu.

”E corectă observația dumneavoastră”, a replicat olguța Vasilescu 

*** 

Iată, pe scurt, pentru ce terenuri a aprobat Consiliul Local achiziția, la propunerea Executivului craiovean. Informațiile sunt extrase din proiectele de hotărâre aprobate în ședința de astăzi:

1. Teren, în suprafață de 642 mp. din acte şi 646 mp. din măsurători, situat în municipiul Craiova, str.1 Decembrie 1918, nr.13C, aparținând lui Drăgulin și Fii SRL din județul Olt. Intenționa construirea unui imbobil de S+P+7-8E”. În urma verificărilor a fost identificat imobilul - teren proprietate particulară și s-a constatat că acesta este impropriu construirii de clădiri afectând aleea de acces, locurile de parcare existente cât și zona verde. Având în vedere cele de mai sus este oportună inițierea unui proiect de hotărâre privind cumpărarea (achizitionarea) de către Municipiul Craiova a imobilului - teren. Societatea a cumpărat terenul în aprilie 2021 cu 180.000 de euro, conform contractului de vânzare-cumpărare atașat proiectului.

2. Teren în suprafață de 125 mp din acte și 131mp din măsurători, situat în Craiova, Str. Calea Severinului, nr. 27 (fost 21), deținut de Emilian Stancu. ”Din verificările efectuate s-a constatat că realizarea unei construcții pe acest teren va afecta atât circulația pietonală cât și cea rutieră ce sunt deservite în prezent de trei străzi adiacente una dintre ele fiind de o importanță majoră. Totodată facem pecizarea că terenul ce urmeză să fie achiziționat se află în zona de protecție a monumentelor istorice Centrul istoric al Municipiului Craiova poz. 100 din Ordinul nr. 2828/2015 al Ministerului Culturii și Cultelor”.

3. Teren cu suprafața de 720 mp, corp 1 de proprietate, situat în Craiova, Str. Mircesti, nr. 3A,  provenit din imobilul - teren cu suprafața de 750 mp înscris în Cartea Funciară nr. 201488 UAT Craiova. Din verificările efectuate s-a constatat că realizarea unei construcții pe acest teren va împiedica accesul la blocurile din imediata vecinătate. Proprietari sunt Ancuța Bogdan, Ancuța Sorina-Cristina. Solicitarea lor a fost înregistrată în 2 septembrie 2021.

4. Teren 30 mp, situat în Craiova, Str. Mircesti, nr. 3A înscris în Cartea Funciară nr. 239630 UAT Craiova, proprietar Corâci Alexandru Iulian. Solicitarea s-a făcut în 18 octombrie 2021. L-a cumpărat de la Ancuța Bogdan (proprietarul terenului alăturat) cu 7500 lei, în august 2020.

5. Teren în suprafață de 400 mp din acte și 399 mp din măsurători, situat în Craiova, Bdul Dacia, nr. 80B, detinut de Ghiță Rodica. Prin adresa nr. 162300/2021 Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului ne informează că prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Craiova sub nr. 131334/30.08.2021 se solicită Certificat de Urbanism în vederea construirii unui: ,,imobil locuințe colective P+3+M, imprejmuire incintă L = 80,00 ml, branșamente la utilități”. De asemenea în adresa menționată mai sus este specificat faptul că în urma verificărilor a fost identificat imobilul - teren proprietate particulară, situat în Craiova, Bdul Dacia, nr. 80B, și s-a constatat că acesta este impropriu construirii de clădiri afectând aleea de acces, locurile de parcare existente cât și zona verde. Proprietarul actual l-a cumpărat cu 80.000 de euro în februarie 2021.

6. Teren în suprafață de 410 mp din acte și 411 mp din măsurători, situat în Craiova, Str. Constantin Brancoveanu, nr. 59A, (fost Str. Garoafei, nr. 2). se solicită Certificat de Urbanism în vederea construirii unui: ,,imobil D+P+5, cu destinația biouri”. De asemenea în adresa menționată mai sus este specificat faptul că în urma verificărilor a fost identificat imobilul - teren proprietate particulară, situat în Craiova, Str. Constantin Brâncoveanu, nr. 59A, (fost Str. Garoafei, nr.2) și s-a constatat că acesta este impropriu construirii de clădiri afectând aleea de acces, locurile de parcare existente, zona verde cât și funcționarea gradiniței din imediata vecinătate. Cazacu Patricia Victoria și cazacu Ionuț Dorel l-au cumpărat de la Călin Ion și Matei Coluna, cu 10.000 de euro, în septembrie 2020. Cererea către Primărie Craiova a fost făcută în 11 octombrie 2021.

7. teren de 500 mp, pe Str. A. I Cuza, la nr. 17 A, proprietate a lui Trandafir Fănel, achiziționat în 2003 cu 350 milioane de lei vechi. Cererea proprietarului către primărie a fost înaintată în septembrie 2021.

Adauga comentariu