Primarul Olguța Vasilescu, amendat de poliție pentru că nu a marcat stațiile de autobuz

Municipalitatea craioveană, prin primar, a fost sancționată contravențional de polițiștii din cadrul IPJ Dolj, pentru că administrația locală nu a avut grijă ca stațiile de autobuz din oraș să fie semnalizate conform legii. Mai exact, nu aveau marcajul format dintr-o linie în zig-zag, care semnifică interzicerea staționării vehiculelor pe partea drumului pe care este aplicat, în zona indicatorului ”Bus”, care semnalizează stațiile de autobuze. Ei bine, fiindcă el a lipsit, agenții de poliție i-au dat edilului amendă. 

Este vorba despre două stații, una amplasată pe Simion Bărnuțiu (foto sus) și una pe Strada Caracal (foto jos). În cazul lor, au fost încheiate procesele verbale de contravenţie seriile PDJX nr. 338958, respectiv nr. 338959, din 10 aprilie 2021, prin care Primăria Craiova, prin edilul Olguța Vasilescu, a fost sancționată cu două amenzi în cuantum de circa. 3.000 de lei fiecare, care puteau fi plătite la jumătate în termen de 48 de ore.

Primăria, bună de plată

Municipalitatea a contestat ambele procese verbale. Magistrații au respins, însă, plângerea contravenţională formulată împotriva procesului verbal de contravenţie seria PDJX nr. 338958, cel pentru lipsa marcajului în stația de autobuz de pe Str. Simion Bărnuțiu, ca neîntemeiată, prin Hotărârea 8624/2021 din 03.11.2021. Primăria poate face apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

În schimb, în cazul procesului verbal de contravenție seria PDJX nr. 338959 nici până acum magistrații Judecătoriei Craiova nu s-au putut pronunța. Pe 13 decembrie este programat cel de-al patrulea termen. 

Trasarea sau refacerea marcajelor rutiere este în sarcina RAADPFL Craiova, subordonată Primăriei Craiova, care deţine gestiunea directă pentru această activitate. Conform unui comunicat de presă al Primăriei Craiova, de astă-vară, străzile orașului aveau acoperită o suprafață de peste 32 mii mp cu marcaje rutiere, aplicate din luna aprilie până în august.

”Echipe ale regiei din subordinea Primăriei Craiova se ocupă zilnic de realizarea marcajelor rutiere în toate cartierele municipiului, prin materializarea liniilor de separare a fluxurilor de circulaţie pe partea carosabilă, prin materializarea spaţiilor interzise circulaţiei, a locurilor de oprire, cedarea trecerii, traversări pentru pietoni sau biciclişti etc. Refacerea marcajelor rutiere este o activitate constantă, realizată în toate zonele din municipiu, pe străzile care necesită acest lucru. În perioada imediat următoare, se va aplica și un marcaj termoplastic (covoare roșii) pentru trecerile de pietoni”, transmiteau în urmă cu cinci luni reprezentanții Primăriei Craiova.

Adauga comentariu