Prins cu fițuici la simularea Evaluării Naționale la matematică. Elevii doljeni nu s-au alăturat protestului #foaiagoală

Peste 8.700 de elevi din Dolj au trecut astăzi prin emoțiile simulării examenului de Evaluare Națională la proba de matematică. În timp ce colegii lor din alte județe au ales să protesteze împotriva măsurilor care vizează examinarea la final de clasa a VII-a și a VIII-a oferind foaia albă, elevii din județ au venit cu gândul de a demonstra că s-au pregătit.

Aceeași intenție a avut-o și un candidat de clasa a VII-a, de la Școala Profesională din Valea Stanciului. Acesta a încercat să obțină o notă mare, chiar dacă nu s-a pregătit. Supraveghetorii au observat că acesta avea fițuici asupra lui, astfel că au decis să îl elimine din examen.

În total, în Dolj, simularea s-a desfășurat în 157 de unități și se adresează unui număr de peste 10.000 de elevi. La clasa a VII-a, procentul de prezență a fost de  peste 87%, iar la clasa a VIII-a, de  puțin peste 88%.

Conform calendarului, afișarea rezultatelor se va realiza în data 22 martie 2019.

„Rezultatele obținute de elevi la simularea evaluarii naționale sunt analizate la nivelul fiecărei unitați de învatamant în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei,ședinte cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului Școlar Dolj. 

 

 

 

Adauga comentariu