Protest! Elevii doljeni îndemnaţi să dea foaia goală la Simulare Evaluare Naţională. Inspector ISJ Dolj "În judeţul nostru elavaluarea se desfăşoară normal"

Consiliul Naţional al Elevilor îi îndeamnă pe elevii care încep de astăzi simulările la Evaluarea Naţională să de foaia goală, să nu scrie nimic, în semn de protest. Sub sloganul "Foaia goală, structură reprezentativă a elevilor din România" vor să atragă atenţia că nu vor evaluări mai uşoare, vor evaluări reale. Elevii susţin că nu vor să fie vor să fie cobai ai Ministerului Educaţiei Naţionale, că modificările aduse de Minister nu sunt fundamentate şi nu vor să fie părtaşi la un asemenea experiment.

"Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci doar cunoștințele. Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care ne-au fost dictate la clasă. Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențele noastre de învățare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest față de învățământul românesc. Dăm foaia goală pentru că schimbările nefundamentate nu sunt soluția în educație: pentru că atunci când regulile se schimbă în timpul jocului, ești îndreptățit să ieși din joc. Itemii de tip obiectiv nu au fost etalonați, iar noi, deși suntem beneficiarii direcți ai educației, nu am fost consultați. Mai mult decât atât, suntem constrânși să acceptăm schimbările făcute din pix care încep să caracterizeze sistemul de învățământ românesc. Dăm foaia goală pentru că suntem conștienți că ministerul ne vrea niște cobai, niște procente dintr-o diagramă și nimic mai mult. Dăm foaia goală pentru a trage un semnal de alarmă înainte să fie prea târziu, înainte să ajungem în punctul critic în care vom susține simulări de examene naționale anual, pentru că decidenții își doresc să pună cât mai multă presiune pe noi. Dăm foaia goală pentru că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, când încă nu ne-a fost clarificat de ce am dat-o pe cea din clasa a VI-a, căci încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competențele noastre, nici mai puțin stresați la gândul că ne așteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene și evaluări standardizate, nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm"sus'in cei de la Consiliul Naţional al Elevilor.


Protestul este încurajat în teritoriu. Consiliul Elevilor Dolj îi îndeamnă pe elevii din judeţ să dea foile albe la simulările care au început de astăzi.

De cealaltă parte, reprezentanţii Inspectratului Judeţean Dolj spun că până în acest moment nu ştiu să fie anunţat vreun protest de aceasta manieră şi că simularea se desfăşoară normal.

"Nu avem semnalat niciun astfel de caz. Simularea la examenul național se desfășoară în condiții normale în fiecare unitate de învățământ. Unitățile nu ne-au anunțat până la această oră despre o astfel de situație", a declarat Nicoleta Litoiu, purtător de cuvânt ISJ Dolj.

Adauga comentariu