Putin: Vă bombardăm şi-o să vă ocupăm împotriva voinţei noastre

Parcă-l şi văd pe Vladimir Putin zicându-le ucrainenilor: “Vă bombardăm niţel şi-o să vă ocupăm puţin, dar împotriva voinţei noastre”.

Kremlinul a anunţat miercuri că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că proiectul Dumei de Stat privind recunoaşterea independenţei regiunilor ucrainene Lugansk şi Doneţk nu este în conformitate cu Acordul de la Minsk. Lasă că-l avem pe cel numit Minsk II.

Aşa că, dacă poporul oprimat din regiunile separatiste o să se auto-bombardeze, Volodea nu va avea încotro şi va trebui să îi ajute. Sângele apă nu se face.

Şi nici nu s-a sfârşit bine ziua de miercuri şi, joi, nişte obuze s-au rătăcit în spaţiul aerian dintre Ucraina şi Regiunile separatiste. Bineînţeles nimeni nu-şi asumă balistica acestora.

"Joi dimineaţă, forţele de ocupaţie ruse au deschis focul asupra localităţii Staniţia Luhanska, iar obuzele au lovit o grădiniţă în care erau copii. În urma atacului au fost rănite două educatoare", anunţă Comandamentul Forţelor Ucrainene, citat de agenţia Ukrinform. Autorităţile ucrainene susţin că insurgenţii separatişti proruşi au încălcat de nouă ori armistiţiul în ultimele 24 de ore.

În schimb, Ian Leşcenko, liderul grupului insurgent separatist din Lugansk, susţine că serviciile de securitate ucrainene încalcă armistiţiul.

"În ultimele 24 de ore, situaţia de pe linia de contact s-a agravat semnificativ. Adversarul, pe baza ordinelor directe primite de la conducerea politico-militară de la Kiev, încearcă să agraveze conflictul. Le cerem observatorilor internaţionali să ia act de acţiunile agresive ale militanţilor susţinuţi de Kiev şi să adopte măsuri imediate pentru împiedicarea vărsării de sânge în Donbas", a declarat Ian Leşcenko, potrivit agenţiei Tass.

Insurgenţii proruşi susţin că serviciile de securitate ucrainene au bombardat în cursul nopţii comunităţile Zolotoie-5, Sokolniki, Veselenkoye şi Nizhneye Lozovoye. (a dracului limbă rusă!)

Deci, vorba cântecului: “ale cui e rachetuţele care-ţi zboară capul şi mânuţele?” “Aleluia e!”

Poate veți fi uimiți să aflați că “drujba” (“druzhba” дружба) înseamnă de fapt prietenia în limba „rusă”.

Prin urmare, un om cu o drujbă în mână sau un rus trecându-vă granița zicând: “osnaşeonîe drujboi” («dotaţi» cu prietenia), nu trebuie să vă facă să fugiţi urlând și mâncând pământul. Omul chiar vine cu drujba, rusul chiar aduce prietenia cu sine, ori pe unde trece (vine și nu mai pleacă).

Am să vă explic, băbeşte, care este ironia modului în care o denumire de brand s-a transformat în substantiv comun, aşa cum s-a întâmplat cu cuvântul "drujbă".

Ironia face ca un instrument care taie și dezmembrează să fi fost numit ”Prietenia”.

Ironia face ca unealta să fi fost proiectată în anul 1953 în orașul ucrainean Zaporojie și să fie produsă în serie începând cu anul 1955 în orașele rusești Biisk și Perm. Cooperare frăţească, care va să zică.

Rușii au vrut să marcheze această colaborare “frăţească” dintre ucraineni și ruși și au sărbătorit-o în anul 1954. Cu această ocazie, “fierestrăul cu lanţ” a fost botezat ”Drujba” pentru a simboliza prietenia ruso-ucraineană (iacă încă o ironie în care excelează istoria recentă).

Războiul, în schimb, nu e ironie. Şi nici să mori sau să omori în numele a nimic, doar să o ducă bine nişte bandiţi plini de privilegii, nu e ironic, ci tragic.

Nu e nimic patriotic în lacrimile mamelor care-şi vor plânge copiii ucişi degeaba.

Dar eu mai am o poveste pentru voi.

Despre cum cel mai temeinic lucru pe care ştim noi să-l facem, ca oameni, este să dăm cu piciorul în fiecare castel de nisip pe care-l clădim, cu fantezie şi, mai ales, speranţă, pe câte o plajă din, mă rog, Spania. Nu-i neaparat ticăloşenie cât scurt-circuitare de „eu”: faptul că uităm, cu frenezie, cine suntem, de unde am plecat şi, mai ales, unde naiba am vrut să ajungem. Prinşi de „măiestria” propriilor creaţii, găsim o plăcere perversă în… de-creaţie (?).

Bun.

Am auzit cum că ar fi existat odată un rege bătrân şi plictisit. Atât de bătrân şi de plictisit încât, într-o bună zi, s-a gândit s-o ia razna înspre Est (sau Vest, Nord sau Sud) cu toată armata lui şi să cucerească tot ce-i stă în cale.

Perfect.

Est sau Vest, Nord sau Sud, direcţia de marş nu are nici o importanţă, importante, în toată povestea asta, sunt mărimea (vastitatea) şi rotunjimea (sfericitatea) bietului glob pământesc a cărui suprafaţă (şi conţinut de suprafaţă) bătrânul şi plictisitul rege a plecat să o cucerească.

Implacabil.

Încercaţi să vă închipuiţi că au trecut 999 de ani şi că în fiecare an s-au consumat (prin victorie, bineînţeles!) 999 de războaie… Nu mai contează în favoarea cui s-a consumat victoria… Important este că bătrânul şi plictisitul rege a avansat, în fiecare an, preţ de un regat.

Minunat.

Într-o altă bună zi, după 999 de ani, 999 de războaie, 999 de victorii şi 999 de regate, bătrânul rege a realizat (fără să priceapă) că Pământul este rotund şi, dinspre Est sau Vest, Nord sau Sud (ce contează?), a ajuns să-şi revadă ţărişoara.

Trist.

Dar trebuie să-l înţelegeţi: trecuseră 999 de ani, 999 de războaie şi 999 de victorii şi, oricum, direcţia din care venea nu coincidea cu cea din care plecase… Drept pentru care, bătrânul şi plictisitul rege nu şi-a dat seama că ce vede în zare este ţărişoara lui. La fel cum trebuie să-i înţelegem şi pe bieţii lui supuşi rămaşi acasă care, după 999 de ani, 999 de războaie şi 999 de victorii, crescuseră şi se înmulţiseră şi uitaseră că, într-o bună zi, bătrân şi plictisit, regele lor plecase să cucerească lumea. În schimb, auziseră cum că dinspre Est sau Vest, Nord sau Sud, un bătrân şi plictisit rege vine şi rade naţiune după naţiune de 999 de ani, în 999 de războaie, obţinând 999 de victorii.

Înfricoşător.

Deci pentru care, biata naţiune, a ieşit, cu mic cu mare, să-şi apere hotarele dinspre Est sau Vest, Nord sau Sud.

Deranjant.

Bătrânul rege, pe calul său călare, priveşte obosit în zare: cum (?) după atâta amar de viaţă, acum când se întoarce acasă, oştiri străine-i stau în cale?

Previzibil.

Bătrânul rege se ridică-n scări şi cu spada strălucind în soare arată oastea piedică din zare: „Pe ei” – zice, „pe neamul lor de hoţi (!), tăiaţi bărbaţi, femei şi jucării, tăiaţi-le speranţa c-ar fi vii”!

Corect.

Au năvălit strivind sub cai oştirea răsărită-n cale. Au făcut una cu pământul apa din iarbă şi din pomi. Au lăsat în urma lor ruine, fecioare violate şi prunci ucişi.

Ei se-ntorceau, de fapt, acasă şi peste casa lor au căzut ca un trăznet – erau, de felul lor, un neam de învingători…

Şi, gata!

Adauga comentariu