Regulamentul pentru spargerea străzilor se modifică la solicitarea CAO și a Poliției Locale Craiova

Regulamentul pentru traversarea prin spargere a străzilor, trotuarelor şi zonelor verzi din Municipiul Craiova, aprobat prin HCL nr. 158/2021, va fi modificat cu ocazia proximei ședințe de consiliu local, după ce autoritățile au constat că acesta conține o serie de greșeli din cauza cărora mai multe prevederi nu pot fi puse în aplicare. 

Prin adresa nr. 4619/12.03.2021, Compania de Apă Oltenia S.A. a propus o serie de modificări a anexei nr. 7 la regulament. ”Propunerile formulate (...) au fost întemeiate și s-a procedat la definitivarea prezentului regulament. La transcrierea propunerilor formulate pe această cale au survenit o serie de erori materiale cu privire la numărul și corelarea articolelor. Aceste erori generează impedimente în vederea punerii în aplicare a prevederilor Regulamentului pentru traversarea prin spargere a străzilor, trotuarelor şi zonelor verzi din Municipiul Craiova, astfel se impune îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul acestuia”, se explică în Referatul de aprobare întocmit de direcțiile de specialitate din cadrul Primăriei Craiova.

De asemenea, prin adresa nr. 88784/19.05.2021, Poliția Locală a Municipiului Craiova a adus șa cunoștință faptul că, tot din cauza unei erori materiale, aceștia nu pot pune în aplicare prevederile HCL nr. 158/2021, adică nu pot aplica sancțiuni pentru nerespectarea regulilor din același document.

Ca urmare a modificărilor propuse, ”pentru o corectă și unitară aplicare a prevederilor regulametului” se impun atât renumerotarea articolelor regulamentului cât și republicarea sa în integralitate și încetarea efectelor HCL nr. 158/2021.

Regulamentul se aplică lucrărilor de investiţii, reparaţii şi intervenţii executate pe domeniul public al Municipiului Craiova de către persoane fizice, persoane juridice, deţinători sau administratori de reţele, precum şi de prestatori autorizaţi care intervin la aceste reţele., ca de exemplu companii de telefonie mobilă, electricitate, companii subordonate primăriei, precum Compania de Apă Oltenia etc.

Sursa foto: facebook

Adauga comentariu