A remarcat cineva lipsa șefului IPJ Dolj? ”Patria interlopilor” a rămas iar ”la liber”

Poliția doljeană a rămas iar fără șef. Informația că Alin Petecel, de la IPJ Timiș, detașat cu 1 iulie 2020 la IPJ Dolj, a plecat către un alt județ, Arad, după numai două luni petrecute la Craiova, a rămas o simplă apariție printre comunicatele de presă ale IGPR. Petecel a stat doar două luni la Dolj, deși fusese detașat pentru trei. Interimatul conducerii este asigurat de comisarul-șef de poliție Laurențiu Dumitrescu, șef adjunct al Inspectoratului. 

Revenind la Alin Petecel, despre care în cele două luni în care a stat în scaunul de șef al IPJ Dolj nu s-a auzit nimic, presa locală din Timiș a scris că IGPR l-a detasat la Dolj, de la 1 iulie, dupa ce a comis o serie de abuzuri impotriva unui agent, Valer Kovacs, lider de sindicat, care au culminat cu semnarea unei dispozitii prin care acesta a fost destituit din poliție. Ulterior, IGPR l-a repus în funcție pe agentul dat afară, iar pe Petecel l-ar fi ”sancționat” mutându-l la Craiova. Iar ziariștii din Arad scriu că, apoi, mutarea sa la Arad, cu 1 septembrie, a fost, până și pentru el, o surpriză.

Mutarea lui Petecel vine după un scandal care a căpătat proporții naționale, demiterea agentului Valer Kovacs, un sindicalist din cadrul IPJ, care i-a scris premierului Orban acuzând că agenții au normă de amenzi în stare de urgență. Ulterior, Kovacs a fost sancționat pe bandă rulantă și demis, însă a fost repus în funcție de IGPR. Acum (1 iulie 2020 .n.r.), IGPR l-a mutat pe Alin Petecel pe un post echivalent, în Dolj. Mutarea nu pare a fi nici pe departe o sancțiune din partea IGPR, ci o provocare pentru Petecel, care ajunge direct în tărâmul interlopilor. Un lucru e cert, venirea lui Petecel la șefia IPJ a marcat finalul nunților țigănești din Timișoara, nunți care au ajuns până și în presa internațională”, nota site-ul stiripesurse.ro la vremea numirii lui petecel la Dolj.

Ce i se va mai rezerva județului nostru, un ”bau-bau” cu care sunt speriați sau ”provocați” cei care se perindă la șefia IPJ, va fi, după cum stau lucrurile, o (nouă) surpriză pentru toată lumea. Doar suntem ”patria interlopilor”. Cel puțin, așa ni s-a dus vestea... 

Adauga comentariu