Retragerea președinților secțiilor de votare continuă. Situația pare inexplicabilă, mai ales că remunerația pentru acest referendum este mai mare decât la alte alegeri

Un sfert din președinții secțiilor de votare din Dolj au făcut cereri de renunțare la poziția lor cu doar câteva zile înainte de referendum. Cu toții invocă motive obiective, probleme personale sau medicale ce îi împiedică să fie prezenți la referendumul organizat la sfârșitul acestei săptămâni.

“Până în acest moment avem 120 de cereri de renunțare depuse, dar ele continuă să vină pe mail sau direct la Biroul Electoral Județean. Motivele pentru care renunță sunt diverse și țin doar de chestiuni personale. Ieri erau 102 persoane care au anunțat că nu își vor putea îndeplini atribuțiunile, iar Tribunalul Dolj a făcut o nouă tragere la sorți pentru a-i înlocui. Și pentru cererile depuse astăzi se va relua tragerea la sorți.”, a declarat Dan Păloiu, membru al Biroului Electoral Județean Dolj.

În Dolj, Autoritatea Electorală Permanentă are înregistrat în Corpul experților electorali un număr de 1700 de persoane. Dintre aceștia se face tragerea la sorți a președinților secțiilor de votare. Extragerea a avut loc vineri, 28 septembrie, iar persoanele desemnate astfel au fost înștiințate.

Cu toate că pentru acest referendum s-a stabilit ca suma pe care o o va primi un președinte de votare este de aproape 900 de lei pentru cele două zile ale referendumului, un număr surprinzător de mare s-au retras în primele trei zile ale acestei săptămâni.

Adauga comentariu