Rezultate excepționale pentru invictușii români la Sidney în Australia. Cu o medalie de bronz deja câștigată, eroii români sunt foarte aproape de aur

Cei 15 militari români răniți în Afganistan fac istorie la Jocurile Invictus din Australia. Prima medalie pentru România a fost câștigată la proba de canotaj în sală la ergometru, de Dumitru Paraschiva care a obținut locul 3 și Ciprian Iriciuc, locul 4 din nu mai puțin de 61 de competitori (proba de 4 minute). La proba de 1 minut sprint, Paraschiva a ocupat locul 5 iar Iriciuc locul 11 din 45 de competitori.


Și rezultatele bune au continuat să vină pe bandă rulantă o dată cu probele următoare.


Eugen Pătru s-a calificat la cel mai bun rezultat în finala mare, la arc olimpic și va lupta pentru medalia de aur. 


Dorin Petruț s-a calificat în finala mică, la arc compound și se va întrece pentru medalia de bronz. Ambele echipe ale României la arc olimpic (Eugen Pătru, Dănuț Nicola, Cătălin Pârvu) și arc compound (Ionuț Butoi, Dorin Petruț, Augustin Pegulescu), s-au calificat în finala mare și vor lupta pentru medaliile de aur.

Eroii români luptă pentru fiecare medalie și de fiecare dată, la fiecare probă reușesc să fie pe podium. Militarii români participă la șase discipline sportive individuale - tir cu arcul, atletism, canotaj la ergometru, powerlifting, ciclism, înot. La acestea se adaugă, ca sport de echipă, volei din poziţia şezând.

Militarii români se vor întoarce în țară la sfârșitul acestei luni.

Adauga comentariu