România modernă, aceeași vechitură: Rromii din Craiova și-au întins catrafusele pe trotuare, autoritățile își pasează problema

Închiși de guvernanți, deși vindeau în aer liber, comercianții din cel mai mare târg de vechituri din Oltenia, majoritatea de etnie rromă, și-au mutat catrafusele direct pe stradă, în Cartierul 1 Mai, în imediata apropiere a târgului închis. Haine, pantofi și alte diverse mărunțișuri second-hand au fost înșirate pe trotuare. Incredibil, dar adevărat, nicio autoritate publică nu și-a asumat vreun control sau vreo măsură pentru cele ce puteți vedea în imagini. Ba din contră, cum deja ne-am obișnuit, și-au pasat responsabilitatea unii altora. În plus, treaba ”arde” în altă parte în zi de alegeri.

Craiovenii care locuiesc în apropierea Târgului Romanești din Craiova, trăiesc, practic, de ceva vreme, cam ca în târg. La ieșirea din unele blocuri se pot face cumpărături ”la botul calului”. Hainele stau înșirate în fața scărilor de bloc, pe trotuare și chiar pe trecerile pentru pietoni. Mai mult, bișnița se face cu strigături: ”Două la trei lei, două la trei lei”, spre disperarea craiovenilor din zonă. 

Întrebați de jurnaliști cum e posibilă situația, reprezentanții Prefecturii Dolj, ai Primăriei, Poliției Locale și IPJ i-au trimis de la unii la alții. IPJ Dolj a precizat că, începând cu data de 5 noiembrie a.c. a intrat în vigoare Legea nr. 222/2020 pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, iar prevederile din conţinutul Legii 12/1990 nu mai pot fi puse în aplicare. 

Primarul Craiovei s-a rezumat la o postare pe Facebook, după ce reprezentanții municipalității au precizat presei că problema comerțului ambulant din 1 mai nu este de competența autorității locale. vasilescu a arătat că prefectura are responsabilitate aici, după ce reprezentanții Prefecturii arătaseră spre Primărie. 

Legea nr 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie, comert sau prestari de servicii ilicite cuprindea faptele care constituiau contraventii si sanctiunile ce puteau sa fie aplicate, contraventii pentru care aveau competenta si politistii locali, in calitate de imputerniciti ai primarului. Dar polițiștii locali NU MAI SUNT IN SUBORDINEA PRIMARULUI, CI A MAI. Legea nr 12/1990 a fost abrogata prin Legea nr 222/30 octombrie 2020 (pentru abrogarea Legii nr 12/1990 si modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr 21/1992 privind protectia consumatorilor). Ordonanta nr 21/1992 actualizata prin Legea 222/2020 prevede, la art 54: “constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor....se fac de catre reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.” Cam in subordinea prefectului pare, nu?”, a scris Vasilescu pe Facebook.

(...) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 50 și 51 se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. (1)Organele de poliție sunt obligate să acorde, la cerere, sprijinul necesar persoanelor împuternicite prevăzute la alin. (1), aflate în exercițiul funcțiunii, sau să le însoțească, după caz. Precizăm faptul că poliţiştii doljeni desfăşoară în permanenţă acţiuni pe raza întregului judeţ pentru a pune în aplicare prevederile legale aflate în vigoare. Aceste activităţi sunt desfăşurate în colaborare şi cu alte instituţii care au atribuţii de control a respectării normelor legale aflate în vigoare. În contextul pandemiei de COVID-19, aceste acţiuni au fost desfăşurate cu precădere în zonele aglomerate din judeţ, poliţiştii luând măsurile legale, potrivit competenţelor stabilite de actele normative aflate în vigoare. Astfel, aceste acţiuni au fost desfăşurate inclusiv în zona Târgului 1 Mai din Craiova, unde poliţiştii au aplicat sancţiunile contravenţionale corespunzătoare, potrivit competenţei legale”, a transmis și Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

FOTO: Facebook/Ești din Craiova dacă...

 

 

Adauga comentariu