S-a încheiat sacrificarea porcilor din Comănicea. În doar două zile, localnicii și-au tăiat singuri o treime din numărul total de animale

În urmă cu puțin s-a încheiat campania de sacrificarea a animalelor din gospodăriile oamenilor. Doar că cei veniți la fața locului să se ocupe de asomare, nu au mai găsit mai bine de o treime din porcii care existau deja în evidența lor. Astfel, dacă la recensământul din seara declararării satului ca focar de pestă porcină fuseseră înregistrați 93 de porci, în cele două zile de campanie de sacrificare au mai fost găsite doar 63 de animale în viață.

UPDATE: După o nouă verificare, inspectorii DSV au mai găsit alți șapte porci în cotețele sătenilor și i-au sacrificat și pe aceștia. 

Cadavrele au fost luate de autorități, iar localnicii urmează să fie despăgubiți la prețul pieței.

În tot acest timp, în județ s-a declanșat o adevărată isterie în rândul sătenilor crescători de porci. Mulți dintre ei au sunat la autorități să întrebe dacă și în satul lor s-a confirmat pesta porcină. Mai circumspecți, în multe gospodării, ieri și astăzi, localnicii au furat startul Ignatului și și-au tăiat animalele. 

Adauga comentariu