Scandalul din Rovine, tranșat de procurori. Au fost trimiși în judecată atât bătăușii, cât și victima lor. Implicat a fost chiar și atacatorul cu macetă de la Clubul One

Ancheta oamenilor legii s-a încheiat în cazul atacului din cartierul Rovine, de la jumătatea lunii ianuarie. Polițiștii și procurorul de caz au reușit să afle de unde a pornit conflictul și cum s-a pus la cale răfuiala. În poveste au apărut și noi personaje, doi tineri care au încercat să își asume faptele, deși nu participaseră la agresiune, dar și deja cunoscutul atacator al bodyguarzilor din clubul One. În total, opt persoane trimise în judecată.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 15 ianuarie, atunci când un grup de patru agresori au blocat în trafic mașina unui bărbat care era împreună cu mama sa, i-au accidentat bolidul de lux, s-au pus cu bâtele pe el, apoi l-au lovit cu sălbăticie și pe șofer. Mai mult, după ce victima a coborât de la volan, a fost alergată cu săbiile, sub privirile stupefiate ale martorilor din întreg cartierul.  

Totul a avut loc pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, dar și a unui confruntări ce avusese loc cu o seară înainte la restaurantul Milano C House. Cu ajutorul camerelor de supraveghere din zonă, dar și a unui live pe Facebook pe care unul dintre cei implicați l-a făcut în acea seară, anchetatorii au reușit să stabilească firul evenimentelor. 

“În timp ce inculpatul-persoană vătămată Popovici Liviu Mihai se afla în restaurantul Milano C House din mun. Craiova împreună cu inculpatul Budică Andrei Daniel şi alţi trei amici, au observat prin geamul localului, un autoturism de culoare albă, marca Mercedes-Benz, ce circula pe b-dul A.I.Cuza, dinspre Primăria Craiova către b-dul Calea Bucureşti, moment în care toţi au întors privirile spre acesta, observând cum autoturismul a oprit şi parcat în imediata apropiere a restaurantului. Ulterior, din acesta au coborât inculpaţii Savu Marian, Constantin Alexandru Ionuţ şi Cojocaru Marius Nicuşor, precum şi numitul Cioroianu Remus, fiind observaţi de Popovici Liviu Mihai şi Budică Andrei Daniel. Imediat după ce a coborât din autoturism, inculpatul Savu Marian zis „Ţapu” s-a deplasat pe partea carosabilă, ocolind autoturismele parcate, şi s-a îndreptat către terasa restaurantului „Milano C House”, în timp ce Constantin Alexandru Ionuţ, zis „Alex Nebunu” şi  Cojocaru Marius-Nicuşor zis „Grasu” s-au deplasat în aceeaşi direcţie pe trotuar. Văzând acestea, inculpatul-persoană vătămată Popovici Liviu Mihai s-a ridicat de la masă şi a mers la cuierul aflat în apropiere de unde a luat o geantă de mână în care se afla un cuţit şi s-a aşezat înapoi la masa, iar inculpatul Budică Andrei Daniel a scos de la brâu, de pe partea dreaptă, un cuţit cu lamă rabatabilă pe care l-a aşezat pe piciorul drept, încercând să-l mascheze cu mâna”, explică procurorul de caz în rechizitoriu.

Foto: Marian Savu, zis Tapu

După o serie de înfruntări și șicanări, Popoviciu și Budică au ieșit afară din restaurant înarmați fiecare cu câte un cuțit.

„Ajuns pe trotuar, inculpatul Budică Andrei Daniel a desfăcut în mod vizibil şi ameninţător cuţitul cu lamă rabatabilă şi s-a îndreptat către locul unde se aflau Savu Marian zis „Ţapu”, Constantin Alexandru Ionuţ, zis „Alex Nebunu” şi  Cojocaru Marius-Nicuşor zis „Grasu”, respectiv locul unde era parcat autoturismul Mercedes-Benz de culoare albă. Imediat a ieşit şi Popovici Liviu Mihai, urmându-l pe Budică Andrei Daniel şi s-a îndreptat în aceeaşi direcţie, având la rândul său în mâna dreaptă un cuţit cu lama rabatabilă pe care l-a scos din geanta de umăr”, se arată în rechizitoriu.

Au mers către mașina celor cu care se înjuraseră și amenințaseră, dar înfruntarea a fost aplanată de un polițist aflat în zonă, nimeni altul decât agentul Dorin Petcu, cunoscut și cercetat pentru propriile legături cu lumea interlopă. Petcu a fost cel care a reușit să calmeze spiritele și să îi facă pe scandalagii să renunțe la o luptă în plină stradă. 

Doar că furiile unora nu s-au calmat, astfel că au pus la cale o răzbunare. A doua zi, Alex Nebunu, Țapu și Grasu, așa cum sunt ei cunoscuți pe stradă, au mers să își ia revanșa. 

“(…)cei trei l-au cooptat mai întâi şi pe amicul lor, inculpatul Trandafir Ionuţ Ciprian cu care s-au întâlnit apoi în dimineața zilei de 15.01.2019 şi, după ce s-au înarmat cu diferite obiecte contondente (bâte) şi tăietor-înţepătoare (macetă/sabie), s-au deplasat împreună cu autoturismul marca AUDI A4, înmatriculat în Anglia sub nr. WX60MLY, aparţinând inculpatului Constantin Alexandru Ionuţ, în zona în care ştiau că locuieşte persoana vătămată Popovici Liviu Mihai”, spun anchetatorii.

Înarmați, cei patru au așteptat aproximativ o jumătate de oră până ce Popoviciu a plecat cu mașina din fața blocului, cu mama sa pe scaunul din dreapta. Când au observat mașina, au efectuat o manevră astfel încât să îl blocheze pe rivalul lor și au intrat cu putere în autoturism.

„Imediat după impact, din autoturismul Audi au coborât în primă fază ocupanţii locurilor din spate, respectiv inculpatul Cojocaru Marius Nicuşor zis „Grasu” de pe partea dreaptă şi inculpatul Trandafir Ionuţ Ciprian de pe partea stângă, înarmaţi cu câte o bâtă, precum şi ocupantul locului din stânga-faţă, inculpatul Savu Marian zis „Ţapu”, înarmat cu o macetă/sabie, iar la câteva secunde după aceştia a coborât de la volan şi inculpatul Constantin Alexandru Ionuț, zis ”Alex Nebunu", acesta din urmă fiind preocupat mai întâi să-şi acopere faţa pentru a nu fi identificat, aşa cum rezultă din imaginile surprinse de camera de supraveghere, în timp ce ceilalţi trei s-au năpustit asupra autoturismului persoanelor vătămate, lovind puternic în acesta cu respectivele obiecte contondente, spărgând parbrizul şi geamul stânga – faţă”, se menționează în rechizitoriu. 

Popoviciu a fost lovit în timp ce se afla la volan, timp în care mama sa a sunat la 112. Când atacatorii au încercat să fugă, mașina nu le-a mai pornit și au coborât să o împingă. Tânărul bătut a prins curaj și a coborât de la volan, dar agresorii au renunțat la a mai împinge mașina pentru a-l ataca din nou. 

„(...)inculpaţii Cojocaru Marius Nicuşor şi Trandafir Ionuţ Ciprian au coborât înarmaţi, primul cu o bâtă, iar ultimul cu o sabie şi au început să-l alerge cu intenţia de a-l lovi. Văzând că, la rândul său Popovici Liviu Mihai a luat-o la fugă pentru a nu fi lovit, iar mama acestuia striga la inculpaţi să-i lase fiul în pace, inculpatul Cojocaru Marius Nicuşor a renunţat a mai alerga, însă inculpatul Trandafir Ionuţ Ciprian, având o constituţie mai atletică, a continuat să urmărească persoană vătămată, alergând-o cu sabia cu intenţia declarată de a o prinde şi a o lovi, până în momentul în care aceasta s-a refugiat în scara unui bloc prevăzut cu interfon”, explică oamenii legii după ce au urmărit evoluția evenimentelor pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere. 

După acest incident, oamenii legii au preluat ancheta și au făcut două rețineri. Doi dintre atacatori, Alex Nebunu și Țapu, au încercat însă să se sustragă și i-au trimis în locul lor pe alți doi tineri care și-au asumat faptele în locul lor în fața polișiștilor. Tentativa acestora din urmă de a induce ancheta în eroare i-a determinat pe anchetatori să se îndrepte cu urmărirea penală și împotriva acestora. 

Dovada clară a șirului evenimentelor a fost stabilită ca urmare a coroborării declarațiilor părților implicate cu imaginile suprinse de mai multe camere de supraveghere, precum și cu ajutorul identificării poziției fiecăruia dintre cei implicați, în funcție de releul în a cărui rază de utilizare se aflau telefoanele lor mobile.

Odată ce au stabilit gradul de implicare al fiecăruia dintre cei opt tineri, procurorul de caz a întocmit actele de trimitere în judecată. Astfel, Alexandru Cojocaru, Marian Savu, Marius Cojocaru şi Ionuţ Trandafir, aflați în stare de arest preventive, sunt acuzați de tentativă de omor, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dragoş Lungu şi Robert Călinoiu sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului după ce au încercat să ia asupra lor faptele a doi dintre atacatori, iar Andrei Budică şi victima atacului, Liviu Popovici, de portul fără drept de obiecte periculoase. Aceștia din urmă trebuie să răspundă în fața legii pentru că, în timpul conflictului de la Milano C House, aveau asupra lor câte un cuțit. 

Andrei Budică a devenit cunoscut recent în presă după ce a atacat cu o macetă bodyguarzii clubului One, la sfârșitul săptămânii trecute. În afară de aceste două fapte, Budică mai este trimis în judecată și într-un dosar de amenințare tot cu armă albă. 
 

 

 

 

Adauga comentariu