SCJU Craiova: Instalația de distribuție a oxigenului, veche de peste 50 de ani, nu mai face față. Presiune scăzută în sălile de operații, din cauza consumului foarte mare din ATI

Secția ATI a Spitalului de Urgenţă Craiova consumă foarte mult oxigen iar presiunea a scăzut în sălile unde au loc operații. Situația este extrem de delicată, fiindcă atât sectorul COVID, cât și cel non-Covid consumă mare parte din resurse, ambele fiind ocupate la capacitate maximă. Rețeaua de distribuție a oxigenului este veche de peste 50 de ani, potrivit managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, Laurențiu Ivanovici.

În prezent, 24 de pacienți cu coronavirus sunt internați la Terapie Intensivă, pe secția specială, în vreme ce în aripa non-Covid sunt 23 și, conform conducerii SCJU Craiova, toți pacienții sunt venitlați mecanic. Ivanovici spune că presiunea este enormă la nivelul spitalului pentru că toate cazurile grave și foarte grave de pacienți non-Covid din Oltenia au fost direcționate către Craiova. Se speră ca, în timp cât mai scurt, să fie pusă în funcțiune o nouă instalație de oxigen. ”Până atunci, toate intervențiile chirurgicale care nu sunt urgențe sunt temporizate și se operează doar urgențele”, explică managerul Laurențiu Ivanovici.

În izolatorul UPU sunt 21 de pacienți, iar cele 18 paturi cu prize de oxigen sunt ocupate. 14 pacienți aşteaptă eliberarea unui pat în secţia ATI COVID.

Foto: Remus Badea/arhivă

 

Adauga comentariu