Șeful GNM anunță controale interne privind activitatea Gărzii de Mediu Dolj. Numărul sesizărilor din Craiova, aproape cât al celor din București

Bate vântul schimbării la nivelul (mentalității) Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Dolj, în urma sutelor de sesizări pe care craiovenii le-au trimis către Garda Națională. Cetățenii s-au săturat de starea latentă în care s-au afundat instituțiile competente să ia măsuri pentru reducerea poluării și cer măsuri punctuale, rapide și concrete în acest sens. Potrivit comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, ”se încheagă o mișcare de masă din rândul cetățenilor din Dolj și Craiova prin care ei își doresc să devină voluntari de mediu”.

”Am fost profund sensibilizat să observ că un număr foarte, foarte mare de sesizări a venit din rândul cetățenilor din Dolj, în mod special din Craiova. Am o mapă mare în fiecare dimineață, de aproape 1000 de pagini, și câteva sute de sesizări și cele din Craiova ajung să cântărească cât cele din București. Asta înseamnă că avem o populație foarte implicată pe zona de mediu, cu așteptări foarte mari. (...) Sunt bucuros că se încheagă o mișcare de masă din rândul cetățenilor din Dolj și Craiova prin care ei își doresc să devină voluntari de mediu. Mai sunt doar două localități unde am mai întâlnit asta, București și Cluj, pentru că cea mai mare parte a informației vizavi de infracționalitate vine din rândul cetățenilor și ne ajută foarte mult. O să triplăm numărul de ochi care se ocupă de mediu, în teren, prin intermediul voluntarilor”, a afirmat șeful GNM care este prezent la Craiova de două zile.

Acesta s-a arătat nemulțumit de activitatea de la Comisariatul Județean al GNM Dolj și a declarat că se vor face controale interne. Întrebat dacă se are în vedere schimbarea comisarului Gheorghe Călinoiu, șeful GNM a afirmat că ”mai are puțin timp să devină proactiv”. ”Se vor pronunța colegii mei în urma unor controale interne cum stăm la Garda de Mediu Dolj. La prima vedere, stăm foarte prost. Voi face ca Garda de Mediu Dolj să fie proactivă și nu reactivă, cum a fost până acum, din păcate, și îmi cer scuze oficial în fața oamenilor din Craiova și Dolj pentru că această gardă de mediu nu a fost proactivă, ceea ce se va schimba de săptămânile viitoare”, a afirmat comisarul general. 

Octavian Berceanu spune că va aplica și în Dolj modelul folosit și în București-Ilfov, de prevenție, prin dislocarea de echipe de control în teren, cu ajutorul poliției și jandarmeriei, și oferirea de alternative atât pentru autorități, cât și pentru poluatori: ori fac curat ori plătesc amenda. ”Nu totdeauna amenzile și alte instrumente de ”tortură” a autorităților au dat rezultate. În multe locuri sunt și probleme sociale, nu doar administrative, plus incompetența autorității locale, asta e vizibil, când lași ca lângă primărie să se facă depozitări ilegale. Noi vom trece prin sită aceste primării, cu alternative: amenzi sau salubrizare. Plătești sau faci curățeni, te implici. Nu va da rezultate, găsim alte soluții. Succesul contravenţiilor este limitat, este în funcţie de context. Asta am observat pe teren. Puteam să dăm contravenţii, primăriile nu puteau să execute. Contravenţia nu mă ajută, aceasta este doar vârful piramidei construite împreună cu cetăţeanul, atunci când nu se mai poate absolut nimic. Dar până acolo sunt multe etape pe care trebuie să le parcurgem. Contravenţia pe primărie nu înseamnă că plăteşte primarul, ci sunt banii cetăţenilor. Atunci cetăţenii sunt foarte atenţi dacă din banii lor se plătesc amenzi sau se face curat. În multe situaţii cetăţenii au mers la primar şi i-au cerut să se facă curăţenie.Şi atunci primarul, că i-a plăcut, că nu i-a plăcut, pentru că erau nişte costuri din bugetul primăriei pe care nu le prevăzuseră, au ales să se facă curăţenie”, a explicat acesta.

Comisarul general spune că vrea ca la Dolj să dezvolte al doilea pilon, în afară de București, unde gestionarea deșeurilor să se facă în parteneriat cu cetățenii.

”Cunosc zona destul de bine, am şi promovat-o internaţional, deci am toate atuurile de a dezvolta aici al doilea pilon, după Bucureşti, vizavi de gestionarea deşeurilor în parteneriat cu comunitatea, pentru că de fapt aici este cheia succesului. Degeaba ne încordăm noi, ca autorităţi, muşchii şi spunem în faţa camerelor, dacă nu avem legătură directă cu comunitatea care ştie cel mai bine unde sunt punctele fierbinţi. Cel mai mare succes pe care eu l-am avut a fost când mi-am luat un tricou pe mine şi am început să împart saci menajeri, la Snagov, pe Valea Prahovei. Nu am avut succes de 100%, dar am avut rezultate destul de importante încât să-mi doresc să fac asta pe termen lung. Vreau să comunicăm cu cetăţeanul. Şi dacă am avut reacţii pozitive de la comunităţile sărace, fără condiţii şi fără şcoală, pun pariu că acelaşi lucru se va întâmpla în comunităţi cu condiţii de viaţă mult mai bune. Cred că vom găsi parteneri la nivelul tuturor comunităţilor”, a conchis Berceanu.. 

Aceasta mai afirmat că în perioada următoare ”vom avea niște controale destul de puternice în județ (...) acolo unde se depozitează ilegal, unde se arde ilegal și vom vedea ce soluții găsim de comun acord cu autoritățile astfel încât să limităm disconfortul, dar să le și oferim soluții cetățenilor”.

Foto: Remus BADEA

Adauga comentariu