Șeful USRPLUS Dolj solicită CLM Craiova retragerea titlurilor de ”Cetățean de onoare al Municipiului Craiova” pentru Adrian Năstase și Miron Mitrea

Consilierul local Cezar Drăgoescu, președintele USRPLUS Dolj, vrea ca lui Adrian Năstase, fost prim-ministru al României, și Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, să le fie retrase titlurile de cetățeni de onoare ai Băniei. În acest sens, susține că a depus deja un proiect de Hotărâre, care speră să fie inclus pe lista care va fi supusă în plenul CL luna aceasta. Anunțul a fost făcut pe Facebook, pe pagina sa de politician.

”Știu că suntem în fieful PSD, însă condamnații penali nu pot deține titlul de ”Cetățean de onoare”. Am depus azi (21 septembrie 2021 n.r.) împreună cu consilierii USRPLUS un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care solicit retragerea titlului de ”Cetățean de onoare al Municipiului Craiova” domnilor Adrian Năstase (fost prim-ministru al României) și Miron Mitrea (fost ministru al Transporturilor). Având în vedere faptul că cei doi sunt condamnați penal și conform legii persoanele condamnate penal nu mai pot deține titlul de cetățean de onoare, consider că este o normalitate să acționăm în consecință pentru a proteja imaginea Municipiului Craiova, iar deținerea acestui titlu de către cei doi nu face cinste comunității locale. Sper ca respectarea legii să nu fie facultativă pentru colegii din Consiliul Local al Municipiului Craiova, iar acest proiect sa fie aprobat în ședința de Consiliu Local din această lună”, a anunțat Cezar Drăgoescu în postarea de pe rețeaua de socializare.

Potrivit Regulamentului cadru pentru acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Craiova, condamnarea printr-o hotărâre judecătorescă definitivă și irevocabilă atrage după sine retragerea titlului și pierderea drepturilor aferente. 

Adrian Năstase a primit titlul de “cetăţean de onoare” al Craiovei în 2001, când era premier. Bănia era condusă pe atunci de primarul Vasile Bulucea, la propunera căruia s-a şi acordat distincţia. Conform cotidianului Cuvântul Libertății, prim-ministrul Adrian Năstase a răspuns invitaţiei şi a venit în pentru a-şi primi titlul. În cadrul aceleiaşi ceremonii solemne, distincţia a mai fost oferită politicianului Nicolae Văcăroiu, scriitorului Adrian Păunescu, academicianului Mihnea Gheorghiu, profesorului Virgil Zoiţa, doctor în Ştiinţe istorice şi profesorului Irinel Popescu.

Nu este prima dată când un ales local cere retragerea titlului acordat lui Năstase. În septembrie 2012, fostul consilier PD-L, Dan Cherciu, i-a cerut primarului Craiovei de la acea dată, Olguța Vasilescu, să îi retraga titlul de cetățean de onoare lui Adrian Năstase, pentru că era în închisoare. Edilul a refuzat, însă, susținând că Năstase ”este cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut România”.

“Nu se va întâmpla absolut nimic cu titlul de cetăţean de onoare al Craiovei. Domnia sa l-a primit ca urmare a faptului că a fost cel mai bun prim-ministru al României. din cunoştiinţele mele, până la această dată continuă să rămână cel mai bun prim ministru al României. Colegii mei nu au vrut să comentăm absolut deloc o decizie a instanţei, trăind cu iluzia că suntem încă într-un stat de drept. Eu consider însă că ceea ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase este o mare nedreptate. În primul rând, pentru că de cheltuielile din campania electorală nu răspunde preşedintele partidului, ci trebuie să răspundă mandatarul financiar. În al doilea rând, pentru că acolo se precizează foarte clar, în motivarea instanţei, că nu există probe practice care să-l încrimineze pe Adrian Năstase şi că nici unul dintre cei 900 de martori, mai mulţi ca la procesul de la Nurenberg, nu l-au încriminat în timpul procesului pe Adrian Năstase. şi atunci mă întreb, pe bună dreptate, cum a putut să primească o astfel de sentinţă”, declara Lia Olguţa Vasilescu.

În 2019, tot în luna septembrie, consilierii PNL anunțau că vor cere în ședința programată pentru luna respectivă, ca celor doi politicieni să li se retragă titlurile, invocând de asemenea Regulamentul de acordare a titlului de cetățean de onoare, articolele 14 și 15. ”În câteva rânduri, consilierii PSD (care domină Consiliul Local Craiova cu un număr de 19 din totalul de 27) și primarul Genoiu s-au opus retragerii titlului de onoare penalului Adrian Năstase. Din nou, cei șase consilieri PNL vor cere retragerea titlurilor, de această dată la pachet Năstase-Mitrea, și adoptarea unei hotărâri prin votul tuturor consilierilor, puncta Pro Oltenia.

Conform aceleiași surse, MIRON MITREA a fost condamnat definitiv, pe data de 13 februarie 2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare, pentru că a primit foloase necuvenite din partea fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, în perioada 2001-2002, în valoare totală de 927.420 de lei, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţie, potrivit informațiilor preluate de presă. A fost pus în libertate de Tribunalul Constanţa în luna mai 2016.

ADRIAN NĂSTASE a fost condamnat de două ori la pedepse de 2, respectiv 4 ani de închisoare, în dosarul Trofeul Calităţii şi Zambaccian. După ce a fost încarcerat la penitenciarul Jilava, pedepsele i-au fost contopite, iar Curtea de Apel Bucureşti i-a mai aplicat un spor de 6 luni, aşa că în final Adrian Năstase trebuia să ispăşească patru ani şi jumătate de închisoare. A ieşit însă din spatele gratiilor, în 2014.

Pe 11 decembrie 2019, Klaus Iohannis a semnat decretele privind retragerea decoraţiilor pentru mai multe persoane publice, printre care se numărau Adrian Năstase, Miron Mitrea, Gheorghe Mencinicopschi, Adrian Severin sau Dan Voiculescu, motivul invocat fiind că aceştia au condamnări penale.

Sursa foto: Pro Oltenia

 

.

 

Adauga comentariu