Soluție ingenioasă pentru desfășurarea orelor, la o școală din Craiova. O clasă-amfiteatru în aer liber și bănci din paleți

Conducerea Școlii nr. 22 ””Mircea Eliade” din Craiova a găsit o modalitate deosebită de a-și reprimi elevii la clasă. Cu imaginație și ajutor din partea cadrelor didactice și a părinților s-a construit un amfiteatru în curtea școlii, amenajat ingenios cu blocuri de BCA și paleți din lemn pe post de bănci, vopsite în culori vesele. Rezultatul este spectaculos și, cu siguranță, va fi pe placul elevilor. Inițiativa a fost a unității de învățământ, iar efortul financiar a fost exclusiv al părinților.

Elevii Școlii ”Mircea Eliade”, 1220 în total, vor avea parte, prin rotație, de ore în aer liber, în curte. În clasa-amfiteatru, așa cum au numit-o profesorii, pot învăța simultan peste 40 de elevi, păstrând distanța de siguranță și normele igienico-sanitare impuse de autorități.

Ideea a pornit de la dorința noastră de a avea un spațiu în curtea școlii unde să poți să lucrezi cu o clasă întreagă, chiar în condițiile în care aplicăm Scenariul Galben sau chiar Scenariul Roșu, pentru că este în aer liber. Cea mai bună formă ca să ții un colectiv mare de copii la un loc și să ai efect educațional este clasicul amfiteatru, pe care grecii l-au inventat și nu au făcut-o degeaba”, spune directoarea Școlii ”Mircea Eliade”, Genoveva IOANA.

Așezați la 1,5 m, amfiteatrul poate găzdui peste 40 de copii

Clasa în aer liber va fi disponibilă tuturor celor 39 de clase, dintre care 6 sunt pregătitoare. ”Armonizăm orarul astfel încât să aibă toate clasele acces. Nu se pot susține toate orele în aer liber. Amfiteatrul acesta va rămâne permanent, chiar și când va trece pandemia, pentru că e util să desfășori ore în aer liber, de la Istorie, Desen și până la Matematică. În curând o să avem și table aici”, explică managerul unității.

Contribuția financiară a fost exclusiv a părinților, ”școala nu a investit niciun leu, nu este un proiect făcut de primărie, ONG sau altă organizație”, a subliniat conducerea. ”Clasa a fost făcută cu efortul comun al mai multor părinți. Noi, profesorii, am participat la partea de vopsit, a fost plăcerea noastră. Tema este un curcubeu, dar încă lucrăm, nu am terminat”, a mai spus Genoveva IOANA.

În ciuda spațiului realizat în aer liber, boboceii nu vor avea parte de o festivitate care să marcheze începerea anului școlar, a mai precizat directoarea școlii.

 

Adauga comentariu