Stadionul ”Tineretului” din Craiova a fost inclus în planul CNI de transformare în complex sportiv

Investiția „Construire Complex Sportiv «Stadionul Tineretului» Craiova, Bulevardul Știrbei Vodă, nr. 9, municipiul Craiova“ a fost inclusă de Compania Națională de Investiții (CNI) pe Lista sinteză a subprogramului „Complexuri sportive“, aprobată prin ordinul ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 931/05.07.2021, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Dolj, cel care a solicitat investiția.

Conform propunerii înaintate de CJ Dolj, complexul va cuprinde un velodrom acoperit, o pistă pentru atletism și un teren multifuncțional pentru o serie întreagă de discipline sportive, precum handbal, baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, scrimă, luptă, judo, box, fotbal de sală, gimnastică și haltere, toate întrunind condițiile necesare pentru organizarea competițiilor naționale și internaționale. De asemenea, va fi amenajată o piață de acces pietonal, prevăzută cu spații verzi, vor fi create parcări subterane și supraterane, dar și zone de agrement cu piste pentru skateboarduri, role și biciclete. Investiția vizează un teren cu suprafața totală de 20.704 metri pătrați, intrat în proprietatea CJ Dolj în martie 2019, în timp ce suprafața desfășurată a construcțiilor care vor fi realizate va depăși 10.000 de metri pătrați.

Valoarea demersului, care prevede realizarea unei arene multifuncționale cu o capacitate de aproximativ 4.000 de locuri, la standarde care permit organizarea de competiții internaționale, a fost estimată la 20 de milioane de euro, CJ Dolj alocând, prin bugetul pentru anul în curs, fondurile necesare elaborării studiului de fezabilitate.

„Stadionul Tineretului a fost inclus pe lista sinteză a obiectivelor care vor fi finanțate din bugetul CNI. Răspunsul vine ca urmare a demersurilor inițiate de Consiliul Județean Dolj pentru redarea Stadionului Tineretului circuitului sportiv. După consultarea cu Ministrul Tineretului și Sportului, Carol Eduard Novak, dar și după dezbaterea publică pe care am organizat-o la Craiova în această primăvară, am stabilit destinația pe care o va avea suprafața stadionului: arenă sportivă multifuncțională. Suntem încrezători că vom reuși să oferim lumii sportive un complex la standarde înalte, care să poată găzdui evenimente de rang internațional. În acest fel, vom finaliza o axă a sportului din Craiova, axă în care sunt incluse deja Stadionul «Ion Oblemenco», Stadionul de Atletism «Nicolae Mărășescu» și Sala Polivalentă“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Adauga comentariu