Surse: Ilie Balaci ar fi avut o reacție alergică ce l-a împiedicat să mai respire și i-a produs un infarct. Medicii au cerut ajutor de la SMURD pentru a-l intuba. Familia a solicitat autopsia

Ultimele clipe din viata fostei glorii a Universității Craiova s-au scurs dramatic, iar eforturile medicilor au fost în zadar.

Ilie Balaci s-a trezit în aceasta dimineață și și-a strigat mama pentru că se simțea rău. Nu a reușit să se ridice din pat pentru că abia respira, spun apropiații familiei. Femeia a plecat să ceară o lămâie unor vecini, dar când s-a întors în camera lui Balaci, și-a găsit fiul căzut pe podea, aproape fără respirație.

Primul ajutor a venit de la o vecină, medic de profesie, care a început sa ii facă masaj cardiac. La fata locului a ajuns în scurt timp și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dolj. Medicii au încercat să îl intubeze pe fostul fotbalist, dar căile aeriene erau prea inflamate pentru a putea fi efectuată procedura medicală. În acel moment s-a luat decizia de a se solicita ajutorul unui echipaj mai bine dotat din punct de vedere medical, asa că a fost chemat un echipaj SMURD cu medic.

Minute întregi cele două echipe de intervenție s-au chinuit să îl intubeze folosind un tub de dimensiuni mai mici, destinat procedurilor la pacienții copii. După o oră și jumătate de resuscitare și intervenții specifice, Ilie Balaci a fost declarat mort.

Surse din anturajul lui Balaci susțin că acesta mai avusese probleme de respirație în urmă cu câteva zile. Atunci ar fi cerut ajutorul unui medic ce i-a prescris medicație specifică unei alergii.

Familia a solicitat o autopsie care să stabilească exact ce a dus la moartea fulgerătoare a fotbalistului. Corpul său a fost dus la morga spitalului municipal.

Adauga comentariu