TIR răsturnat pe Centura de Nord a Craiovei. I-a explodat o anvelopă

Un TIR care transporta pavele de beton s-a răsturnat, în această seară, în jurul orei 18:45, pe Centura de Nord a Craiovei, între Hanul Doctorului și sensul giratoriu de la intersecția cu Ghercești, după ce una dintre roți ar fi explodat. Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, air autovehiculul de mare tonaj a ajuns în șanț. La mai bine de două ore de la incident, TIR-ul încă nu a fost scos de pe marginea drumului, oamenii legii estimând că operațiunea ar mai putea dura circa două ore.

Circulația nu este blocată

Cobform datelor furnizate de IPJ Dolj, la volan se afla un bărbat de 53 de ani, din Craiova, care conducea un TIR pe DN 6 F, care a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat cu autovehiculul într-un șanț. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj și Biroului Rutier Craiova care desfășoară activități de dirijare și fluidizare a traficului rutier”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Dolj.

Foto: Facebook/INFO TRAFIC CRAIOVA ȘI DOLJ

Adauga comentariu