Un legumicultor speră să dea lovitura de Paște și să scoată pe piață primele roșii românești din acest sezon

Se anunță o competiție acerbă între agricultorii care doresc să își impresioneze clienții cu cele mai timpurii tomate din acest an. Cele mai mari șanse le are însă un doljean, un legumicultor din Ișalnița, a cărui cultură are deja fructele gata să se coacă. În timp ce majoritatea agricultorilor nici măcar nu au reușit să își planteze răsadurile în solar, în grădina din Ișalnița tomatele au ajuns deja la maturitate.

Legumicultorul se numește Costin Mitran și are 50 de ani. Muncește împreună cu soția o suprafață de peste 1000 mp, iar cultura lui este rezultatul pasiunii și al dăruirii de când se știe. Doar că a învățat că, pentru rezultate deosebite, nu se poate lăsa la mâna naturii. “Am investit foarte mult în crearea unor sisteme de încălzire. Avem două cazane, furtune de încălzire pe pământ și mai multe aeroterme cu apă caldă. Din forțe proprii le-am achiziționat în timp, iar de câțiva ani am reușit să avem cele mai timpurii culturi. Partea cea mai grea o reprezintă munca, trebuie să ne asigurăm că se păstrează o temperatură optimă în solar, 13-15 grade Celsius, astfel că supraveghem cazanele și le alimentăm non-stop cu lemne. Noaptea dormim iepurește, dacă apucăm două-trei ore de somn.”, povestește legumicultorul.


Numai în acest sezon, pentru întreținerea temperaturii potrivite, s-au consumat peste 50 de tone de cărbune și lemn. Astfel că singura șansă a legumicultorului să își recupereze investiția este aceea de a prinde un preț bun de vânzare. “Eu merg cu toată recolta la piața din Sibiu pentru că în Craiova nu pot obține prețul corect. Anii trecuți am recoltat prima dată pe 10 aprilie, iar pe 15 aprilie eram primul din piață cu roșii românești. Le-am vândut cu 20 lei pe kilogram, dar anul acesta aș vrea ridic prețul la 25 de lei. Sunt colegi care îmi spun că le vând mai scump decât un kilogram de carne, dar eu îi invit să încerce și ei să obțină o cultură atât de timpurie și de o calitate la fel de bună”, explică Costin Mitran.

Legumicultorul din Ișalnița speră ca temperaturile să crească ușor și să le dea răgaz roșiilor să se coacă în cel mai scurt timp. Dacă vremea îl ajută, acesta va avea un avans de mai bine de o lună în fața competitorilor săi.

Adauga comentariu